Alba, primul urangutan albinos văzut vreodată, a fost retrimis în sălbăticie

Alba, primul urangutan albinos văzut vreodată, a fost retrimis în sălbăticie

Alba a revenit „acasă“ după aproape doi ani Fotografii BOSF

Primul urangutan albinos s-a întors în natură, după aproape doi ani de când a fost descoperită de Fundaţia Borneo Orangutan Survival Foundation (BOSF). Alba a fost salvată, în aprilie anul trecut dintr-un sat indonezian şi s-a aflat în grija centrului de reabilitare al Fundaţiei pentru supravieţuirea urangutanilor. Când a fost găsită, Alba se afla în stare de deshidratare şi era slăbită.

Femela urangutan cu blană albă - o specie rară, contrastând cu maimuţele cu păr brun-roşcat – a fost botezată Alba, în urma unui concurs lansat de BOSF în mai 2017, după cuvântul latin pentru albinism – acea formă de dezordine congenitală hipo-pigmentară, caracterizată de absenţa parţială sau totală a pigmentului natural animal, melanina, în pielea şi părul animalelor.

Specialiştii au ţinut cont de simptomele specifice albinoşilor în programul de reabilitare pentru eliberarea Albei în sălbăticie. De pildă, vederea slabă, auzul şi sensibilitatea pe care animalul o are la cancerul de piele sunt semne care o fac mai vulnerabilă la  pradă.

După câteva luni de îngrijire la Centrul de Reabilitare Orangutan Nyaru Menteng din Borneo, Alba şi-a revenit şi şi-a recăpătat abilităţile de căţărat, mai scrie BBC. S-a împrietenit chiar cu un alt orangutan – tot femelă – din acelaşi centru.

Zilele trecute, o echipă de specialişti i-aa dus pe Alba şi Kika într-o călătorie dificilă prin pădure, precum şi într-o plimbare cu barca de patru ore, pentru a ajunge la locul unde Alba şi Kika aveau să fie lăsată în libertate.

„Alba a ieşit încet din cuşcă şi a cercetat, cu precauţie, noile împrejurimi. Dar, odată ce şi-a dat seama că sunt oameni în jur, a fugit imediat în pădure şi s-a urcat pe un copac.  La un moment dat, s-a oprit să se odihnească pe o ramură mare, sus, în baldachinul pădurii. Aceste e doar începutul aventurilor lui Alba în adevărata sălbaticie!“, au declarat reprezentanţii BOSF.

Când a fost găsită, după cum se observa în unele fotografii, sub nasul femelei putei fi remarcate pete de sânge uscat. Potrivit organizaţiei, animalul s-ar fi putut răni încercând să scape atunci când a fost prins de săteni, care l-au ţinut captiv două zile.

Alba e primul urangutan albinos care se află în grija fundaţiei în cei 26 de ani de activitate. Se estimează că în Indonezia trăiesc în sălbăticie aproximativ 45.000 — 65.000 de urangutani, însă numărul acestora ar putea scade din cauza ritmului accelerat al despăduririlor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: