Un membru CNA îi răspunde critic lui Klaus Iohannis în scandalul Realitatea TV: „Mi se pare inadmisibilă şi deplasată aserţiunea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Herjeu este unul dintre cei trei membri care s-au opus suspendării emisiei Realitatea TV FOTO Facebook Radu Herjeu
Radu Herjeu este unul dintre cei trei membri care s-au opus suspendării emisiei Realitatea TV FOTO Facebook Radu Herjeu

Radu Herjeu, membru CNA care nu a votat pentru suspendarea emisiei postului Realitatea TV, i-a dat replică preşedintelui Klaus Iohannis, care a condamnat decizia forului audiovizual, gest pe care îl consideră inadmisibil şi deplasat.

Radu Herjeu, unul dintre cei trei membri care au votat împotriva sancţiunii aplicate postului de ştiri, a reacţionat critic după ce preşedintele României a declarat că suspendarea emisiei a fost aplicată pe criterii de ordin politic

„Ca membru CNA care NU a votat suspendarea emisiei Realităţii TV mi se pare inadmisibilă şi deplasată aserţiunea preşedintelui Iohannis, transmisă poporului prin purtătoarea de cuvânt, că decizia Consiliului de sancţionare în baza legii a încălcării acesteia în mod repetat şi grav de o televizuune din România «este fundamentată pe criterii de ordin politic». Îl informez pe domnul preşedinte că în România doar instanţa poate evalua justeţea unei decizii CNA, nu politicienii din rândul cărora, din păcate, domnia sa nu a dorit să iasă pe perioada mandatului prezidenţial“, a transmis Radu Herjeu pe Facebook, precizând că este o opinie personală, nu în numele instituţiei din care face parte. 

Membrul CNA face referire şi la afirmaţia preşedintelui potrivit căreia „CNA nu trebuie folosit ca un instrument de reducere la tăcere a reprezentanţilor mass-media care critică puterea“, fiind de părere că o asemenea acuzaţie reprezintă „o presiune nepermisă asupra instituţiei şi a membrilor săi“.

„Dacă acuzaţiile incalificabile aduse acestora ar fi fost făcute într-un studio de televiziune ar fi trebuit dovedite, altfel ar fi riscat o sancţine, aşa cum s-a-ntâmplat în acelaşi Consiliu cu cei care i-au adus dlui Iohannis acuze neprobate. Cred că funcţia ocupată de domnia sa îl obligă cel puţin la aceeaşi preocupare pentru acurateţea afirmaţiilor aruncate în spaţiul public, chiar dacă imunitatea îl fereşte de absolut orice urmări“, spune Herjeu. 

El încheie prin a sublinia că o asemenea reacţie în calitate de şef al statului nu-i face cinste:  „Mai mult, prin poziţia adoptată, preşedintele Iohannis pare să ignore cu bună ştiinţă încălcarea legii, preferând un discurs politicianist electoral. Ceea ce, chiar dacă suntem în an al alegerilor, nu face cinste fotoliului pe care îl ocupă“.

   

Amintim că în şedinţa din 15 ianuarie CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea TV pentru 10 minute drept sancţiune pentru modul în care au fost reflectate protestul Diasporei din 10 august şi evenimentele ce i-au urmat. Propunerea a fost făcută de membrul CNA Radu Călin Cristea şi votată de Orsolya Borsos, Ramona Sorescu, Monica Gubernat, Nicolaie Balşasa şi Gabriel Tufeanu. La polul opus, Răsvan Popescu, Radu Herjeu şi Dorina Rusu au votat împotrivă.

Mai mulţi membri ai Opoziţiei, dar şi organizaţia nonguvernamentală ActiveWatch au condamnat dur decizia CNA. Reacţii vehemente au venit şi din partea a doi dintre cei mai vizibili realizatori ai Realitatea TV, Rareş Bogdan, cel care a şi fost prezent în şedinţa CNA, şi Denise Rifai, pe tronsonul căreia va fi întreruptă emisia. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite