Mihai Bendeac, reacţie acidă după ce a fost acuzat că ar fi tras sfori pentru câştigătoarea „iUmor“: „Cine are bănuieli poate merge la Poliţie ori la DNA“

Mihai Bendeac, reacţie acidă după ce a fost acuzat că ar fi tras sfori pentru câştigătoarea „iUmor“: „Cine are bănuieli poate merge la Poliţie ori la DNA“

Mihai Bendeac a reacţionat virulent după criticile apărute pe reţele sociale FOTO Antena 1

Mihai Bendeac (34 de ani) răspunde criticilor venite de la fani, după ce a fost acuzat că ar fi măsluit rezultatul voturilor de la „iUmor“ şi că Doina Teodoru ar fi câştigat graţie colaborării cu acesta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victoria Doinei, contestată de fanii emisiunii 

Finala „iUmor“ 2017 a fost câştigată de Doina Teodoru, care le-a luat la „roast“ pe vedetele de televiziune autohtone, remarcile sale caustice fiind apreciate atât de membrii juriului, cât şi de telespectatori, pe care i-a convins să o voteze şi astfel a intrat în posesia marelui premiu în valoarea de 20.000 de euro.

„Cred că este cea mai mare diferenţă între audiţii şi finală pe care eu am văzut-o aici vreodată! Ai fost de zece ori mai bună acum. A fost senzaţional! Culmea este că deşi textul este excepţional, la tine primează interpretare. Aşa că eu o să votez pentru un personaj interpretat de o actriţă mare. Ai fost genială! Sunt cel mai fericit om din lume“, i-a spus Bendeac şi a îmbrăţişat-o.

Victoria Doinei, care a concurat şi în sezonul doi al show-ului, a fost contestată de câteva voci care consideră că actriţa a avut un avantaj de această dată deoarece colaborează cu Mihai Bendeac la proiectele „În puii mei“ şi „Băieţi de oraş“. Mai mult, Bendeac nu şi-a ascuns nicio clipă simpatia faţă de actriţă şi chiar s-a aprins când Cheloo a declarat în glumă că are de gând să o trimită acasă pe concurentă.

Reacţia câştigătoarei „iUmor“ 

Şi fanii emisiunii au comentat pe pagina de Facebook a concursului, declarând la unison că Bendeac ar fi favorizat-o pe concurentă. „Felicitări Mihai Bendeac pentru scenariul scris de tine. Tu ai câştigat, nu Doina! Totul este regizat, dar lumea asta oarbă nu crede“, „Texte scrise de Bendeac, prosteală pe faţă, această fată nu avea ce căuta în concurs“, „Din punctul meu de vedere nici nu avea voie să concureze!! Colaborarea cu Bendeac este un motiv de incompatibilitate cu această emisiunea! Foarte urât!“, au fost o parte dintre comentariile internauţilor.

Pe de altă parte, într-un interviu pentru „Adevărul“ Doina Teodoru a precizat că ea şi Mihai Bendeac nu se ştiau dinainte, văzându-se prima dată pe scena „iUmor“. „Eu apreciam foarte mult ceea ce făcea el, mi se pare un actor complet, şi am venit cu speranţa că dacă îmi fac numărul impecabil poate am şansa să lucrez cu el în echipă. De aceea mă bucur foarte mult că am ajuns să colaborăm. Îmi dă ocazia să fac compoziţie de personaje pe filme, pot să învăţ foarte mult, îmi exersez talentul şi astfel pot să cresc din punct de vedere profesional. Acum mă duc cu mai multă încredere şi curaj la castingurile de film“, a zis ea.

Bendeac: „Cine are bănuieli să meargă la Poliţie sau la DNA“ 

În acest context, Bendeac a venit cu o reacţie pe contul lui de Facebook, scriind că oricine are bănuieli că rezultatul ar fi fost măsluit să meargă la Poliţie, la DNA sau să schimbe canalul atunci când este văzut. De asemenea, actorul a adresat şi câteva injurii şi i-a numit proşti pe cei care aruncă cu anumite vorbe fără să ştie despre ce e vorba. Mesajul lui, mai jos.

„În cazul în care faci parte dintre persoanele care îşi închipuie că, după o carieră de 15 ani, aş fi în stare să trag nişte sfori pentru a măslui câştigătorul unui concurs televizat, te anunţ că te bag în p**a mă-tii şi te somez să închizi televizorul sau să muţi pe Pro TV ori Kanal D ori de câte ori mă vezi.

Mulţumesc anticipat.

PS - Nu îmi este deloc simpatică ideea că se înregistrează finaluri false şi, în seară respectivă, în funcţie de vot, se pune casetă respectivă. Dar oricine are bănuieli, poate merge la Poliţie ori DNA. Asta deoarece sms-urile sunt pe bani şi, dacă ar face cineva mânării, se numeşte înşelăciune. Aş fi făcut eu plângerea, dar nu am avut niciodată senzaţia că ar fi ceva în neregulă. Sigur că nu va merge nimeni să depună plângere fiindcă a arunca cu rahat nu necesită a fi sigur că e ca tine. Arunci cu rahat din reflex şi pentru că ai frustrări din cauza faptului că eşti #prost.

PPS - Doina Teodoru a avut un număr foarte bun. Menţionez că, deocamdată, la 34 de ani, încă nu am nevoie să pun pile, să dau bani, să fac favoruri pentru a f**e. Am destule oferte, nu va faceţi griji“. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările