Jukebox, trupa care pune „Cronica Cârcotaşilor“ pe note, lansează o nouă piesă, la Prima TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piesa „Addicted“ este cadoul pe care trupa îl oferă fanilor emisiunii „Cronica Cârcotaşilor“, de la 20:30, la Prima TV. Alex Vasilache, liderul grupului, spune că ritmurile piese l-au captivat odată cu varianta demo, iar Cristi Hrubaru povesteşte că se bucură pentru reuşita colegilor lui.

Cunoscută pentru parodiile muzicale şi nu numai, trupa Jukebox, care pune „Cronica Cârcotaşilor“ pe note, îşi prezintă cea mai nouă piesă, în această seară, în cea mai nouă ediţie a emisiunii de satiră de la Prima TV. „Addicted“ este cadoul pe care trupa îl face atât fanilor ei, cât şi „Cârcotaşilor“ din întreaga Românie.

„Nu mai e un secret pentru nimeni că-mi place foarte tare trupa Jukebox, nu doar pentru că-mi sunt colegi de atâta amar de vreme, ci şi pentru că sunt adevăraţi profesionişti“, a mărturisit Cristian Hrubaru, unul dintre prezentatorii „Cronicii Cârcotaşilor“. Pe de altă parte, liderul trupei Jukebox, Alex Vasilache, are încredere în noua piesă „Addicted“. „Pe mine m-a prins încă de când am ascultat varianta demo. Abia aştept reacţia fanilor «Cronicii» şi fanilor Jukebox“, a spus acesta.

Jukebox are în spate o activitate care se întinde pe mai bine de 15 ani. Artiştii sunt cunoscuţi pentru piesele originale, dar şi pentru cover-urile din repertoriu. Alex Vasilache & Co. sunt prezenţi în fiecare miercuri, la „Cronica Cârcotaşilor“, de la ora 20:30, la Prima TV, dar pot fi urmăriţi în concert şi în cluburile cu muzică live din Bucureşti şi din ţară.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite