Jeremy Clarkson, aluzie la procesul lui Oscar Pistorius, după ce a împuşcat un spectator cu un pistol cu bile: „Am crezut că este un hoţ“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeremy
Clarkson a fost suspendat pe 10 martie de la cârma emisiunii „Top
Gear“, după ce a fost acuzat că l-ar fi lovit cu pumnul pe Oisin
Tymon, un membru al echipei de producţie FOTO AP
Jeremy Clarkson a fost suspendat pe 10 martie de la cârma emisiunii „Top Gear“, după ce a fost acuzat că l-ar fi lovit cu pumnul pe Oisin Tymon, un membru al echipei de producţie FOTO AP

Jeremy Clarkson, fostul prezentator al emisiunii „Top Gear“, a intrat într-o dispută cu foştii săi colegi de platou, James May şi Richard Hammond, în timpul unui spectacol, după ce a făcut o glumă proastă în legătură cu procesul lui Oscar Pistorius.

James May: „A fost un spectator pe care l-ai împuşcat în baie? Nu! Deci nu poate fi un hoţ, nu?!“

În timpul unui spectacol desfăşurat în Johannesburg, Clarkson a împuşcat accidental un spectator cu un pistol cu bile de vopsea, notează „Daily Mail“, citat de Mediafax.

În timp ce victima era escortată în afara sălii, pentru a primi îngrijiri medicale, Clarkson a declarat: „Am crezut că este un hoţ“. James May, fostul coleg de platou de la „Top Gear“, a replicat: „A fost un spectator pe care l-ai împuşcat în baie? Nu! Deci nu poate fi un hoţ, nu?!“

Câţiva dintre cei prezenţi la spectacol au filmat discuţia cu telefoanele mobile şi au încărcat secvenţele pe YouTube.

O parte din spectatori au putut fi auziţi în timp ce râdeau nervos după gluma proastă.

Cei trei prezentatori tocmai terminaseră o cursă în care au încercat să se împuşte cu pistoale cu bile de vopsea în timp ce conduceau nişte care trase de motoscutere. Spectacolul a făcut parte din turneul Clarkson, Hammond & May Live, numit astfel după ce prezentatorilor le-a fost interzisă folosirea numelui „Top Gear“, în urma evenimentelor în care a fost implicată gazda emisiunii.

May a adăugat, adresându-se publicului: „Ştiu că ne-am schimbat numele emisiunii, dar în rest nu s-a schimbat mare lucru, nu?“.

Procesul în care sportivul sud-african Oscar Pistorius a fost acuzat că a ucis-o pre prietena sa, fotomodelul Reeva Steenkamp, a fost extrem de mediatizat în întreaga lume. Pistorius a spus poliţiei că a tras cu o armă după ce a confundat-o pe prietena sa, modelul Reeva Steenkamp, cu un hoţ care intrase în baia luxoasei sale locuinţe.

Motivul concedierii lui Jeremy Clarkson

BBC a decis, pe 25 martie, să nu reînnoiască contractul lui Jeremy Clarkson cu BBC, potrivit unui anunţ făcut la momentul respectiv de Tony Hall, directorul general al corporaţiei britanice de media. Şeful BBC a declarat la momentul respectiv că nu a fost o decizie deloc uşoară, însă a precizat că „a fost depăşită o limită“ şi acest lucru nu poate fi „trecut cu vederea“.

Jeremy Clarkson a fost suspendat pe 10 martie de la cârma emisiunii „Top Gear“, după ce a fost acuzat că l-ar fi lovit cu pumnul pe Oisin Tymon, un membru al echipei de producţie. Imediat după acest episod, un tanc a dus la sediul BBC o petiţie semnată de peste un milion de oameni prin care se solicita revenirea lui Jeremy Clarkson pe micile ecrane. 

În urma anchetei interne derulate de BBC s-a ajuns la concluzia că Jeremy Clarkson a fost implicat într-o confruntare fizică cu respectivul producător, după aproximativ 20 de minute în care cei doi s-au certat. Altercaţia s-ar fi iscat după ce starul britanic ar fi fost informat, după o zi de filmare, că nu poate să mănânce friptură şi cartofi prăjiţi din cauză că bucătăria hotelului în care era cazată echipa era închisă.

Prezentatorul de radio şi televiziune Chris Evans va prezenta emisiunea „Top Gear“, în locul lui Jeremy Clarkson. Chris Evans a semnat un contract pe trei ani şi va începe filmările pentru noul sezon „Top Gear“ peste câteva săptămâni, fără colegii lui Clarkson, prezentatorii Richard Hammond şi James May.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite