Cove: „A trecut vremea când toată lumea dorea să vadă la TV secretele din viaţa de familie. Se revine la ideea de show de televiziune, de divertisment“

Cove:
„A trecut vremea când toată lumea dorea să vadă la TV secretele din viaţa de
familie. Se revine la ideea de show de televiziune, de divertisment“

În noua emisiune, Cove oferă câştigătorilor o maşină în fiecare ediţie FOTO Kanal D

Cove revine în televiziune cu un nou show, „Jumătatea mea ştie!“, difuzat la Kanal D din 11 mai, de la ora 21.00. Fostul asistent al Andreei Marin va împărţi premii generoase (câte un autoturism la fiecare ediţie), dar numai acelor concurenţi care îşi depăşesc limitele. Între repetiţiile pentru noul show, Gabriel Coveşeanu (38 de ani) vorbit cu „Adevărul“ despre emisiune, despre cariera sa în televiziune şi despre viaţa de cuplu.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul“: Cum e noua emisiune, „Jumătatea mea ştie!“?

Cove: Este un proiect grandios, poate cel mai mare de la Kanal D. Are o miză foarte mare – un autoturism la fiecare ediţie, dar dincolo de asta, pentru probleme de concurs vom avea foarte multă recuzită. Va fi un spectacol plin de culoare, plin de energie cu patru cupluri care vor să se distreze. Este un concurs de distracţie în primul rând, unde e important să cunoşti limitele partenerului. De exemplu, i-aş întreba «Câte pahare de apă crezi că poate bea partenerul tău într-un minut?» Şi atunci te gândeşti şi dacă ştii că el bea apă multă poţi să spui «Ar bea 10 pahare», iar ce este foarte interesant este că oamenii pariază: o concurentă spune că soţul ei poate bea 10, alta spune 11, alta 13 şi ultima 15. Câştigă proba cuplul care reuşeşte să ţină pariul cel mai mare, dar, dacă pariul cel mai mare înseamnă 15 pahare iar omul reuşeşte să bea doar 14, în timp ce la pariul de 10 pahare, omul a reuşit să-l ţină, atunci câştigă cel care şi-a ţinut pariul.

După ce criterii s-a făcut castingul?

În primul rând trebuie să avem oameni care să-şi dorească să participe şi să câştige. Chiar dacă premiul este unul substanţial, ai nevoie şi de oameni foarte competitivi, sociabili, care să vrea să intre în jocul ăsta. Avem nevoie de oameni cu care să facem împreună spectacol.

Referitor la „personajele“ care îţi vor pune beţe-n roate în concurs, nu ţi-a fost teamă să te asociezi cu o asistentă ca Andreea Tonciu, un personaj controversat?

Eu n-aş vedea-o ca pe o asociere. Andreea este un personaj pitoresc, est un om la care publicul se raportează relativ uşor, un om simpatic. Ea şi celălalt ajutor al meu, Ionuţ Iftimoaie, sunt un fel de contrapunct al emisiunii şi formează un cuplu care la fel de tare ca şi celelalte cupluri, îşi doresc să câştige maşina. Acum, dacă ei mai mult vor încurca lucrurile în loc să le simplifice, rămâne de văzut.

Premiul este o maşină. Mai exact, despre ce maşină este vorba?

Sunt maşini bune, noi, de familie pentru că emisiunea se adresează familiei.

Cât din experienţa dobândită la „Surprize, surprize“ încă aplici în televiziune?

Televiziunea se adaptează foarte uşor cerinţelor publicului. Emisiunea „Surprize, surprize“, la vremea aceea, mergea foarte bine pe ceea ce simţeau românii. Erau anii de după Revoluţie, când nu aveam o deschidere atât de mare către Occident, când foarte mulţi români plecaţi de multă vreme în străinătate nu-şi mai văzuseră familiile de foarte mult timp. Emisiunea pe asta punea accent, pe reîntâlnirea rudelor de gradul I, care nu se mai văzuseră de ani de zile, pentru că asta se întâmpla atunci în România. Acum lucrurile s-au schimbat şi televiziunea a trebuit să se adapteze. A trecut vremea reality show-urilor, când toată lumea dorea să vadă secretele ascunse din viaţa de familie. Acum nu te mai miră dacă vine cineva şi-şi spală rufele la TV. Cred că se revine la ideea de show de televiziune de spectacol, de divertisment.

Ce alt gen de format TV ai vrea să abordezi?

Eu acum sunt fericit că am ajuns să fac exact genul de format pe care mi-l doream. Genul de emisie de divertisment, cu oameni obişnuiţi. Nu mi-ar fi plăcut dacă ar fi fost un game show cu concurenţi vedete. Îmi plac oamenii obişnuiţi, direcţi, care relaţionează. Acesta e formatul pe care l-am aşteptat multă vreme şi mă bucur că a venit acum.

Ce gen de emisiune crezi că prinde cel mai bine la public?

Depinde de moment. Acum oamenii vor să vadă show-uri competitive, de la talent show-uri la cooking show-uri, oamenii vor să vadă competiţie îmbinată cu divertisment, ceva la care să te şi relaxezi şi să te şi amuzi. Ce va fi peste cinci ani, habar nu am.

Dacă ai fi fost un om obşnuit, ai fi vrut să participi la astfel de emisiuni?

Da, de ce nu? În primul rînd mi se pare că ai într-adevăr o şansă să câştigi. Ştii care e problema? La noi e mentalitatea asta că premiul e prea puţin. Dacă spuneai de 100.000 de euro, părea normal, deoarece ajunsese un apartament cu două camere să coste atât, aşa că oamenii se raportau la asta. Dacă stai să te gândeşti, 100.000 de euro e o sumă fabuloasă. Să poţi să câştigi o maşină participând la o emisiune în care te joci, te simţi bine... de ce n-aş face asta? Intri la ora 20.00 şi la 22.00 poţi să pleci acasă cu maşina.

Nu aveţi probe foarte grele, care să pară umilitoare.

Nu, ideea nu este să ne batem joc de oameni. Nu ne distrăm pe seama lor, ci ne distrăm împreună.

Dacă ar fi să alegi între teatru şi televiziune?

E o alegerea grea. Teatrul cred că va deveni o chestie extrem de exclusivistă. Din ce în ce mai puţini oameni vor prefera această formă de divertisment sau de artă. Ţine foarte tare şi de ambalajul în care ne este prezentată arta, de felul în care o percepem noi. Cred foarte tare în chestia asta, că omul nu prea vede el foarte multe lucruri dar dacă i se spune ce să vadă, le vede.

Nu ştiu dacă ai văzut, dar Mihai Bendeac a făcut emisiunea TEATRU TV. Cum ţi s-a părut iniţiativa?

Iniţiativa mi s-a părut lăudabilă, dar din păcate s-a dovedit că publicul din România nu este foarte interesat de acest gen de program. Este o realitate destul de neplăcută pentru mine, din punctul de vedere al unui actor şi ca om care mi-aş fi dorit ca acest program să aibă un succes fulminant, dar văd că acum oamenii nu-şi doresc să vadă asta la TV.

După ce ai realizat emisiuni cu şi despre cupluri, ce învăţăminte ai tras despre viaţa de cuplu şi instituţia căsătoriei?

Cred că ţine de fiecare, de felul lui de a se raporta la chestia asta. Nu-ţi va folosi niciodată experinţa altuia şi ţine foarte mult de educaţia primită, de ce vrei tu de la viaţă, cât de dedicat eşti şi cât de mult îţi doreşti o familie. Nu e de condamnat cineva care nu-şi doreşte acest lucru, dar la noi e şi mentalitatea asta, dacă ai trecut de 20-25 de ani trebuie să te căsătoreşti. Pe de altă parte, lumea ne arată la tot pasul că rata divorţului e mai mare decât cea a căsătoriilor. A te căsători e simplu, durează 30 de secunde. E greu pentru că oamenii nu mai au aceeaşi capacitate de a rămâne împreună. Înainte, când apăreau probleme în cuplu, oamenii rămâneau împreună pentru că societatea te blama. Acum nu te mai condamnă nimeni. Sunt foarte puţine cazurile în care doi oameni văd viaţa în acelaşi fel ca la început. Este imposibil pentru că tu te schimbi ca om, evoluezi. O să vrei mereu altceva de la tine, de la viaţa ta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările