Trei „C” cu un numitor comun: cinema

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cannes, Cluj şi Cehia (Karlovy Vary), gazdele Cinematografului cu majusculă, sunt locurile ideale de vizionat cele mai recente filme rare, inconturnabile pentru pasionaţi şi dependenţi!

Ceea ce am mai ratat la marile Festivaluri din 2022 poate fi recuperat în această staţiune de vacanţă, asemeni unui decor rafinat pentru a 7-a artă! În plus noutăţi, care nu se găsesc în altă parte. De dimineaţa până seara, se pot vedea pană la 7 producţii recente, merge şi la un cocteil pe terasa splendidului Hotel Thermal!

Cu multe shoturi de Nespresso, la un stand cuceritor, de inspiraţie floarea soarelui, cu surpriza verii: o cafea braziliană, numai bună de-un James Bond exotic, profiţi de fiecare cadru din orele de proiecţii .

De altfel nu-i scenariu fără o ceşcuţă din licoarea trezitoare, inclusiv la picnic, în strălucitul Tărâmul  Domnului, (poposit şi aici după Croazetă şi TIFF). Un extraordinar subiect, inspirat de pozele pe placă fotografică, tratată cu praf de argint şi albuş de ou, făcute de un preot danez, pornit să construiască o biserica, în secolul al 19-lea, în încă foarte puţin locuita Islanda (parcă anume ca să ne treacă spaima, după ce am văzut cumplitele Vikingul şi Fiinţe de vis)!

Tatăl meu, Prinţul este un documentar al fiicei unui personaj aristocratic, dar şi politic (colaborator apropiat al lui Vaclav Havel, fost dizident comunist şi preşedinte de ţară): Schwarzenberg (Karel, nu Arnold!)

Proştii e un polonez, cu sprijin german şi românesc, cu DOP-ul, directorul de imagine unic Oleg Mutu, co- producător Ada Solomon şi o apariţie fulgerătoare, dar remarcabilă şi remarcată: Alina Şerban. Din păcate un subiect chinuitor, însoţit de urlete obsedante şi deranjante, pe termen lung, scene scabroase sau de sex repetitiv dezgustătoare. Peisajele, cu mare har surprinse, mai alină tortura.

Un altfel de primăvară e o coproducţie Serbia-Quatar şi deşi unii susţin că istoria nu se repetă, descoperim îngrozitoarea molimă de variolă din 1972, care a secerat multe vieţi, în Iugoslavia (şi nu numai), un puzzle de imagini de arhivă, extrem de incitant şi lămuritor, între altele de ce e util vaccinul, pentru bolile teoretic eradicate.   

Graniţele iubirii (Casa de producţie cu nume predestinat: Endorfilm!) e un cehesc despre cum se poate şubrezi un cuplu aparent ideal, când încep experienţele la modă (de când lumea) ale swingerilor, care pe deasupra se mai şi imortalizează cu mobilul, într-o mişcare veşnic ameţitoare, ca să nu le scape vreun detaliu.

Propria mea cameră (nu de filmat, ci de închiriat) vine din Georgia şi Germania, cu o Tina cu un trecut incert, şi o Megi, cu un prezent în care orice experienţă: alcool, droguri sau parteneri ori partenere, nu trebuie ratată, ba chiar dacă se poate să mai facă şi prozeliţi, de ce nu? Surprinzătoare aceasta atât de recentă corectitudine politică, inclusiv şi la Tbilisi.

Ramona e în competiţie, vine din Spania şi e o poveste romantică, alb/negru şi color, în lumea castingului şi a vieţii pe platou şi în afara lui. Tot dintr-o cafenea porneşte o schimbare de destin, şi un întăritor miraculos într-o pipetă.  

Idila mea cu căsnicia e o animaţie pentru adulţi (SUA, Luxemburg, Letonia), cu politică şi multe ironii (tablourile lui Marx şi Lenin şi la înmormântări şi la cununii, de-o potrivă, căci se petrece în anii 70 şi începe la Riga), multe explicaţii ştiinţifice, sfaturi pentru fetele de măritat, şi o replică de neuitat (mai ales ca-n pandemie se dăduse pricaz, prin televiziuni, sa nu se mai machieze invitaţii): un chip fără fard, e precum un trandafir, fără roua de dimineaţă, pe frumoasele-i petale.

Art Talent Show e un documentar happening, cehesc, despre admiterea la Belle Arte, ciudăţeniile artiştilor boemi, viitori studenţi sau nu, dar nici examinatorii nu-s cu nimic mai prejos.

Una Femmina/Codul tăcerii e un film italian care mi-a scăpat la Berlinală (dintr-o secţiune paralelă), absolut tulburător şi dedicat celor, care ştiu să se răzvrătească, într-o Calabrie atemporală (în sensul rău al cuvântului) şi de o cruzie şi o violenţă fără limite, şi totuşi ...

Seara premierei/Big Opening/Velka premiera are umorul necesar, dar şi ceva psihanaliză, ideal pentru Bucharest Best Comedy Film, (unde a mai avut mare success un cehesc), plus un centru cultural de acelaşi tip cu casele de cultură din provincie, de pe la noi, cu improvizaţii şi politicieni care fug de lumea asta, care aduce numai probleme şi bani puţini, cu o căsnicie pe ducă, cu o bunicuţă actriţă care suferă de sindromul Tourette şi cu ura faţă de cei veniţi din capitală, de astă dată un praghez, dar cu o tonă de tandreţe!

Nu-i aşa că v-am făcut poftă începeţi să le vânaţi pe unele dintre peliculele astea?          

Corespondenţă de la faţa locului, după o pauză 30 de ani, de la ediţia 56 a Festivalului de la Karlovy Vary, cel nepereche

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite