VIDEO Tudor Chirilă: Ieşi la vot! Va veni o vreme când vei avea nevoie de oraşul acesta şi te vor lovi toate problemele nerezolvate până acum

VIDEO Tudor Chirilă: Ieşi la vot! Va veni o vreme când vei avea nevoie de oraşul acesta şi te vor lovi toate problemele nerezolvate până acum

Tudor Chirilă Captură Youtube

Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă (45 de ani) a transmis un mesaj mobilizator către tineri, pe care îi roagă să iasă la vot duminică, 27 septembrie, dacă le pasă de oraşul în care trăiesc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tudor Chirilă a schiţat o radiografie tristă a Capitalei şi s-a adresat tinerilor, într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook, pe care îi roagă şi încurajează să iasă la vot în ziua alegerilor locale, duminică, 27 septembrie. 

Artistul a enumerat motivele pentru care tinerii ar trebui să-şi exercite dreptul de a alege primarii Capitalei, dar şi probleme în care Bucureştiul se afundă tot mai tare. Singura soluţie pentru un viitor apropiat mai bun este votul, exprimat în cunoştinţă de cauză. „Când e vorba de oraşul nostru, tinerii nu votează pentru că sunt deconectaţi de politică, de viaţa civică, pentru că la şcoală nu le spune nimeni copiilor ce înseamnă să fii cetăţean. Înseamnă să şi votezi“, spune Chirilă, printre altele. 

Mesajul artistului: 

„Când eşti tânăr, lumea e a ta pentru că eşti tânăr, poţi ajunge oriunde şi speri. Viaţa ta se hrăneşte mult din speranţă, din iubiri, ai impresia că lumea e a ta.Te gândeşti la ce o să faci în viaţă, la ce facultate vei merge, de ce meserie te apuci sau la ce party te duci sâmbătă. Nu prea ai tu treabă cu spitalele, asta dacă ai puţin noroc. Nu trebuie să plăteşti taxe, să stai la cozi la ghişee, aplecat la ferestre mici, n-ai carnet, dar nu te deranjează nici transportul în comun pentru că eşti tot timpul cu mintea în altă parte şi n-ai nici foarte multe drumuri de făcut. 

Pentru că atunci când suntem tineri, viaţa noastră interioară este atât de bogată, încât ce se întâmplă în exterior păleşte. Totuşi, ce se întâmplă în exterior, în Bucureşti în cazul nostru, ne influenţează viaţa fără să simţim. Şi ajungem să intrăm în viaţa reală, în viaţa aceea după facultate şi să avem de a face cu toate problemele pe care tinereţea noastră le-a neglijat şi pe care acum ne lovesc greutate. Când eşti tânăr, nu te gândeşti că vei avea nevoie de oraşul acesta şi te vor lovi toate problemele nerezolvate până acum: te vei lovi de trafic, de birocraţie, îţi va fi greu să-ţi faci o casă, vei sta doi ani după autorizaţie, pentru că primăriile nu funcţionează sau pentru că nu cunoşti tu drumul şpăgii. N-o să găseşti o şcoală bună chiar în cartierul tău, iar dacă ajungi într-un spital de stat trebuie să te gândeşti dacă n-o să pleci de acolo cu bacterii, căruciorul copilului tău se va lovi de toat emaşinile care ocupă trotuarul, iar autorităţile vor fi plictisite de problema ta. Poluarea va începe să te afecteze direct, te vor trata mereu ca pe un străin. O să plăteşti taxe şi o să te enervezi pentru că nu vei primi nimic de ele. Apoi o să pleci din ţară ca să găseşti fericirea în alte locuri mai bune, unde ghici? Oamenii votează. Votul este o chestiune democratică. Votezi, de fapt, în fiecare zi: cu ce să te îmbraci, la ce terasă mergi cu prietenii, unde mergi în vacanţă cu grupul, votezi ca să poţi să te înţelegi cu ceilalţi“, a spus Tudor Chirilă.

El a continuat: „Când e vorba de oraşul nostru, tinerii nu votează pentru că sunt deconectaţi de politică, de viaţa civică, pentru că la şcoală nu le spune nimeni copiilor ce înseamnă să fii cetăţean. Înseamnă să şi votezi. Primarul Bucureştiului trebuie decis mai ales de tineri pentru oraşul acesta va fi al lor. Doar că mersul la vot este descurajat, pentru că politicienilor le convine să scoată la vot doar cei care pot fi manipulaţi şi care nu mai au nevoie atât de mult de alt oraş ca tinerii. Politicienii cred că pot cumpăra voturile oamenilor cu câteva pomeni electorale care să poată face uitate adevăratele probleme ale oraşului.

Dar eu cu cine votez? Asta-i întrebarea. 

A fost o campanie murdară, cu atacuri la persoană, cu limbaj suburban, basculante puse să întrerupă conferinţe de presă,  cu acuze nedemonstrate, fără vreo dezbatere care să delimiteze candidaţii. O campanie în care televiziunile obişnuite cu manipularea sau cu trunchierea adevărului şi-au dat concursul ca să creeze confuzie, să descurajeze şi să se asigure că la vot va merge doar publicul lor. 

O campanie din care să reiasă că toţi sunt la fel, nu? Pentru că se acreditează ideea că toţi sunt la fel de incompetenţi, de corupţi, de indolenţi, că nu ai de unde alege. Dar adevărul este că nu, nu sunt toţi la fel, pentru că nu toţi oamenii sunt la fel. 

De 30 de ani există o mafie politică şi administrativă care a pus stăpânire pe România şi pe oraşele ei.

Sunt cei indestructibili legaţi de un singur interes: banul public care poate fi băgat mai uşor în buzunar. Doar votul te aruncă în lupta pentru un oraş mai bun. Dacă nu votezi, consimţi la ce e mai rău. Când oraşul acesta va deveni inamicul tău, vei pleca să cauţi un oraş mai bun în străinătate, dar să nu uiţi că el a fost contruit doar datorită faptului că unor oameni le-a păsat şi au mers la vot“, a mai spus Tudor.

Artistul le-a dat şi sugestii tinerilor nehotărâţi: „Nu mi se pare atât de complicat. Dă un search pe Google după numele candidaţilor şi află lucruri despre ei. Vezi trecutul lor, ce au realizat în viaţă, ce profesii au, de unde vin, din ce partide, cum sunt acele partide, ce au făcut etc. Puţină documentare te va ajuta să te hotărăşti. Votul nu e un examen, ci doar un instrument. 

Te rog eu, ieşi la vot. Pentru că un oraş nu se construieşte doar cu speranţă. Dacă vrei să ai ceva de spus despre oraşul tău, ieşi la vot. Şi apoi, păzeşte-ţi votul, trage-i la răspundere pe cei care te dezamăgesc şi nu-şi onorează promisiunile. Ieşi la vot pentru că va veni o vreme când vei avea nevoie de oraşul acesta. Dacă nu tu, poate părinţii şi prietenii tăi care au rămas aici. Ieşi la vot pentru că viitorul este mult mai aproape decât ţi se pare acum“, a mai spus Chirilă. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările