Moştenitoarea fabricii de bere Guinness a fost găsită moartă, pe fundul piscinei, în timpul unei petreceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Honor Uloth
Honor Uloth

Tânăra de 19 ani a fost găsită chiar de fratele ei pe fundul piscinei, acesta fiind şi cel care i-a scos trupul neînsufleţit afară.

Honor Uloth (19 ani) este fiica uneia dintre cele mai bogate familii din Irlanda şi moştenitoarea unei faimoase mărci de bere. Tânăra a fost găsită decedată pe fundul piscinei, în timpul unei petreceri aniversare.

Tânăra, care studia Istoria Artei la Universitatea Oxford Brookes, a fost descoperită de fratele ei în vârstă de 15 ani. El a fost şi cel care i-a scos trupul neînsufleţit din apă. În urma unei investigaţii medicale, s-a descoperit că adolescenta avea o fractură la nivelul umărului şi o rană la cap, potrivit The Sun, citat de observatornews.ro

Pe 31 iulie, patru familii s-au întâlnit la proprietatea familiei Uloth din Sussex. Tânăra a decis, la un moment dat, să înoate în piscină, în jurul orei 11 PM.

După puţin timp, fratele său mai mic a fost cel care i-a descoperit trupul neînsufleţit pe fundul piscinei şi şi-a alertat imefiat părinţii. Aceştia au încercat să o resusciteze pe tânără, în aşteptarea ambulanţei. Honor a fost transportată de urgenţă la spitalul St. Richard, unde a murit pe 6 august.

În urma incidentului, poliţia a deschis o investigaţie, aceştia având mai multe ipoteze cu privire producerea tragediei. Oamenii legii cred că tânăra a alunecat, când a încercat să sară în piscină şi s-a lovit la cap.

Vorbind despre această tragedie, familia fetei a declarat că: „Honor era o tânără veselă şi generoasă, avea darul de a-i face pe cei din jur să se simtă minunat”.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite