Morgan Freeman, acuzat de mai multe femei de hărţuire sexuală: „A fost şocant. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva din partea unui om atât de respectat“

Morgan Freeman, acuzat de mai multe femei de hărţuire sexuală: „A fost şocant. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva din partea unui om atât de respectat“

Morgan Freeman este unul dintre cele mai mari staruri ale Hollywood-ului, cu o carieră de aproape cinci decenii FOTO Guliver/Getty Images

Actorul american Morgan Freeman (80 de ani) a fost acuzat de hărţuire sexuală şi comportament indecent de opt femei, potrivit unei investigaţii  CNN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reporterii CNN au intervievat 16 persoane, iar opt dintre ele susţin că au fost victime ale comportamentului neadecvat al lui Morgan Freeman, în timp ce alte opt au asistat la astfel de incidente, scrie News.ro. Potrivit investigaţiei, în ultimii zece ani, veteranul Hollywood-ului a avut un limbaj şi un comportament prin care a făcut numeroase femei să se simtă inconfortabil, le-a atins în mod nepermis, a făcut remarci discriminatorii şi comentarii vulgare despre hainele şi fizicul lor. Majoritatea victimelor au recunoscut că nu l-au raportat pe actor, motivând că le era teamă că-şi vor pierde locul de muncă. 
 
CNN a stat de vorbă cu zeci de persoane care au lucrat pentru sau cu Freeman. Unele l-au lăudat pe legendarul actor, afirmând că era un profesionist desăvârşit pe platourile de filmare, dar şi la birou. Altele ştiau că reporterii se referă la Morgan Freeman fără ca aceştia să le spună numele actorului. Au existat şi femei care au povestit că au fost hărţuite, dar nu au dorit ca poveştile lor să fie făcute publice nici măcar sub protecţia anonimatului. 
 
Între cazurile expuse se numără cel al unei asistente de producţie care susţine că în vara lui 2015, pe când lucra cu Freeman la comedia „Going In Style“, a fost hărţuită în mod constant - el a atins-o fără permisiune, şi-a pus mâna pe spatele ei, i-a masat ceafa şi a făcut comentarii despre hainele şi silueta femeii. 
 
„Într-o zi, tot încerca să îmi ridice fusta şi mă întreba dacă port lenjerie intimă. A intervenit Alan Arkin şi l-a rugat să înceteze. Morgan s-a speriat şi nu a ştiut ce să mai spună“, a mai povestit femeia, sub anonimat. 
 
„În general, spunea lucruri precum «Mi-ar plăcea să o am o oră» şi alte comentarii vulgare şi sexuale despre femei. Folosea un limbaj inadecvat care pur şi simplu era şocant. Eram şocate şi ne era greu să îi spunem în faţă că nu este în regulă. Era greu pentru că pe orice platou de filmare el era cel mai puternic om. Era ciudat şi pentru că nimeni nu se aştepta la aşa ceva din partea lui Morgan Freeman, un om atât de respectat“, a povestit femeia. Ea a precizat că avea puţin peste 20 de ani când a fost hărţuită de actor şi că acesta este motivul pentru care a decis să renunţe la o carieră în industria cinematografică. 
 
Un membru al echipei de producţie a filmului „Now You See Me“ (2012) a declarat pentru CNN că Freeman făcea comentarii inadecvate despre corpurile femeilor. „Ştiam că dacă în acea zi venea la muncă trebuia să nu purtăm bluze decoltate sau rochii prea strâmte“, a declarat victima. 
 
Investigaţia a pornit chiar de la o jurnalistă CNN care a fost hărţuită verbal de Morgan Freeman pe când era însărcinată în şase luni. Potrivit ziaristei, la o conferinţă de presă din 2017, în prezenţa mai multor persoane, actorul i-a strâns mâna şi a refuzat să-i dea drumul, plimbându-şi privirile pe corpul ei şi repetând variaţiuni ale: „Aş vrea să fiu acolo! Eşti coaptă!“ Jurnalista a raportat incidentul la momentul respectiv şi a renunţat la a mai acoperi respectivul eveniment. Plângerea ei a ajuns la Warner Bros., distribuitorul filmului la a cărui conferinţă de presă s-a petrecut incidentul, însă reprezentanţii companiei au spus că au vizionat filmările şi nu au sesizat nimic nepotrivit. Acum, un reprezentant al Warner Bros. a confirmat că jurnalista a făcut acea plângere, însă nu a dorit să ofere mai multe informaţii. 
După întâlnirea nefericită cu Freeman, jurnalista a dat câteva telefoane pentru a vedea dacă a fost un incident izolat, însă a descoperit că mai multe femei au trecut prin astfel de experienţe cu starul. Aşa a luat naştere această investigaţie. 
 
Morgan Freeman a fost contactat de CNN înainte de publicarea articolului, dar încă nu a făcut comentarii.
 
Morgan Freeman este considerat una dintre cele mai mari stele ale Hollywood-ului. Actor şi producător de film, născut pe 1 iunie 1937, în Memphis, Stele Unite ale Americii, Freeman a jucat în peste 100 de producţii cinematografice şi de televiziune, între care „Şoferul doamnei Daisy/ Driving Miss Daisy“ (1989), „Închisoarea îngerilor/ The Shawshank Redemption“ (1994), „Se7en“ (1995) şi „O fată de milioane/ Million Dollar Baby“ (2004). Pentru acesta din urmă a primit şi premiul Oscar la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar. A primit alte patru nominalizări la premiile Oscar şi, în 2012, premiul Cecil B. DeMille, la gala Globurilor de Aur.
 
Pentru rolul din „Şoferul doamnei Daisy“, Morgan Freeman a primit trofeul Ursul de Aur, la Festivalul de Film de la Berlin, şi un Glob de Aur.
 
În ultimii ani, Morgan Freeman a jucat, între altele, în peliculele din trilogia „Batman“ regizate de Christopher Nolan şi în filmul „Neînfrânt/ Invictus“ (2009), de Clint Eastwood. În 2018, el a fost recompensat pentru întreaga carieră la gala premiilor Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild / SAG).
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: