Mircea Diaconu, după ce Viorica Vodă a zis că a fost hărţuită sexual: Se numeşte amantlâc. Ea era foarte enervată că are o vârstă şi nu a fost angajată niciodată

Mircea Diaconu, după ce Viorica Vodă a zis că a fost hărţuită sexual: Se numeşte amantlâc. Ea era foarte enervată că are o vârstă şi nu a fost angajată niciodată

FOTO Mediafax

Mircea Diaconu spune despre Viorica Vodă că atunci cand ea a povestit, la Gopo 2022, despre hărţuirea sexuală la care a fost supusă în urma rolului interpretat în filmul „Filantropica”, s-a lăsat inspirată de moda de la Hollywood.”Toată povestea asta cu Viorica Vodă de acum două seri a început în culise.  Ea era foarte enervată că, mă rog, are o vârstă şi ea, şi nu a fost angajată niciodată”, a mai afirmat actorul.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Vorbim de hărţuire din clipa în care la Hollywwod a fost un succes mondial. Totul a plecat de acolo. Eu ştiam că asta se numeşte bârfă de culise, amantlâc, inclus fenomenului teatral. S-au scris cărţi despre primadone care făceau carieră în felul acesta. (....) Eu, intrând în profesie acum vreo 50 şi ceva de ani, am perceput acest lucru ca fiind ceva de cabină.(...) La americani, când s-a început cu povestea cu #Metoo ăla, a devenit hărţuire. Altfel este o formă de amantlâc, inclusă profesiei. Acum, nu ştiu foarte exact, pentru că sunt cazuri şi cazuri… În tot ce am văzut de-a lungul a zeci de ani au fost cariere care s-au bazat pe genul ăsta, dar au fost şi de-o parte şi de cealaltă. Ori hărţuirea, aşa cum vine ea ca produs Hollywood, este făcută de regizor, de producători, de directori, cei care contează nu de actori. Actorii nu contează”, a precizat Mircea Diaconu, pentru fanatik.ro.

Diaconu a mai spus că este convins că totul este o exagerare şi da exemple de cazuri de la Parlamentul European, din perioada în care actorul era europarlamentar.
 
”Şi, credeţi-mă, am văzut-o şi eu. Eram la Parlamentul European şi acolo a venit ca un val, pur şi simplu. Erau nişte doamne care ziceau că au fost hărţuite, pe funcţii, pentru parlament, pentru comisii. Dă-o naibii de treabă, nici chiar aşa!”, spune Mircea Diaconu.
 
Mircea Diaconu susţine că ideea de hărţuire este supraestimată, convins fiind că este vorba doar de relaţii liber consimţite, chiar normale.
 
”La câte filme am făcut, la o mare parte dintre ele, partenera mea de film era amanta regizorului. Care e problema? (…) Nu e românească povestea asta şi nu e cazul să fie…”, mai spune actorul.
 
Mircea Diaconu susţine de asemenea că Viorica Vodă era foarte enervată de dinainte de a urca pe scenă , deoarece  ”are o vârstă şi ea, şi nu a fost angajată niciodată”.
 
 ”Toată povestea asta cu Viorica Vodă de acum două seri a început în culise. Repet, noi nu ne-am văzut de 20 de ani. Ea era foarte enervată că, mă rog, are o vârstă şi ea, şi nu a fost angajată niciodată, a lucrat doar pe contracte întâmplătoare sau mai mici, ăsta a fost singurul ei rol mare, restul au fost mai mici, şi nu are pensie. Zicea că nu îi consideră nimeni ani de muncă, că nu poate intra în sistemul de pensii şi că are copii, şi că ce se face… Nu o mai angajează nimeni, asta era enervarea ei. Aici îi dau dreptate. Termină prea mulţi tineri termină facultăţi de artă, sunt prea mulţi”, spune Mircea Diaconu.
 
Viorica Vodă a oferit un moment curajos pe scena Premiilor Gopo, vorbind public despre hărţuirea sexuală la care a fost supusă în industria cinematografică şi în lumea teatrului din România, după rolul său din Filantropica.
 
 
„Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere şi consecinţele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărţuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. 
 
Sunt foarte mulţi directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost. Să nu credeţi că vreau acum să mă reinventez iniţiind campania #meetoo from Moldova, pentru că vin din Basarabia. Nu. Nu despre asta e vorba. 
 
Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii şi mai ales a unei fete care este aici în sală şi are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început şi îşi va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie ruşine. 
 
Atunci când va fi într-o lume a bărbaţilor sau a femeilor care, din educaţie sau lipsa de educaţie, nu îndrăznesc să spună. Noi nu am avut. Toată generaţia noastră am crescut cu ruşine, cu pudoare” – a declarat aceasta pe scenă, vizibil emoţionată şi afectată de cele relatate, potrivit culturaladubă.ro.
 
Momentul poate fi urmărit 4.40.00.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările