John Travolta nu este deranjat că este numit homosexual: „Nu îmi pasă prea mult de aceste acuzaţii“

John
Travolta nu este deranjat că este numit homosexual: „Nu îmi pasă
prea mult de aceste acuzaţii“

John Travolta, membru activ al cultului scientologic, a fost de două ori nominalizat la premiul Oscar FOTO GettyImages/Gulliver

Actorul John Travolta (60 de ani) a lămurit zvonurile cu privire la orientarea sa sexuală, vorbind public pentru prima oară de la scandalul în care un fost pilot al companiei sale aeriene a declarat că acesta este homosexual şi că cei doi au avut o aventură romantică timp de mai mulţi ani. „Totul se rezumă doar la oamenii care vor bani“, a ţinut Travolta să precizeze, completând că fiecare celebritate are „propriul călcâi al lui Ahile“.

Actorul este în momentul de faţă implicat într-un proces cu Douglas Gotterba, fostul său angajat de la compania aeriană Alto, care susţine că a avut o relaţie sexuală cu Travolta din 1980 până în 1987. Într-un interviu acordat publicaţiei „The Daily Beast“, John Travolta spune că nu este deranjat de acuzele care i se aduc, declarând că „fiecare celebritate are propriul călcâi al lui Ahile“, arată news.com.au.

„Totul se rezumă doar la oamenii care vor bani. Asta e tot. Se întâmplă la mai multe niveluri. De asemenea, nu îmi pasă prea mult de aceste acuzaţii. Poate că alte persoane atacă presupunerile mai mult decât o fac eu, dar las toate ştirile să curgă pentru că nu le pot controla. Cred că din acest motiv tot persistă (n.r. - presupusele acuzaţii)“, a declarat actorul.

Pe de altă parte, Travolta a ţinut să menţioneze că zvonurile privind homosexualitatea sa l-au afectat destul de mult, în 2009, atunci când Jett, fiul său în vârstă de 16 ani, a murit. Acesta suferise un atac cerebral în timpul unei vacanţe în Bahamas, eveniment descris de actor drept „cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat în viaţa mea“. Trupul neînsufleţit al copilului lui Travolta fusese descoperit de cel însărcinat să aibă grijă de el, Jeff Katherein, despre care foarte multe publicaţii scriseseră că ar fi un „prieten apropiat“ al actorului.

„Am considerat zvonurile destul de ofensatoare, mai ales că fiul meu murise. Simţeam că ajunsesem în cel mai jos punct cu putinţă. Detaliile legate de viaţa sexuală vor fi întotdeauna interesante pentru cineva, dar familia ar trebui lăsată de-o parte. Cu asta, am simţit că mass-media, nu toate publicaţiile, ci o parte dintre ele, au mers prea departe“, a completat el.

John Travolta, membru activ al cultului scientologic, a fost de două ori nominalizat la premiul Oscar - pentru rolurile din „Saturday Night Fever“ şi „Pulp Fiction“ - şi are în palmares un Glob de Aur, cu rolul din „Un mafiot la Hollywood/Get Shorty“ (1996), arată şi Mediafax. John Travolta a devenit cunoscut datorită sitcomului TV din anii 1970 „Welcome Back Kotter“ şi a devenit un star de cinema după prestaţiile din filmele „Saturday Night Fever“, „Grease“ şi „Pulp Fiction“. Este căsătorit cu actriţa Kelly Preston, în vârstă de 51 de ani, din 1991.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: