Câteva cuvinte despre Andrei Gheorghe

Dacă ar fi să dau crezare nenumăratelor articole de pe bloguri, postărilor extrem de îndurerate ce au apărut cu nemiluita pe reţelele de socializare, faptului că mai toată lumea are de împărtăşit o amintire cu fostul om de radio Andrei Gheorghe, aş putea trage concluzia că până luni seara, atunci când a apărut vestea morţii sale absolut neaşteptate, toată lumea i-a fost fan înrăit şi necondiţionat.

Ori că aş fi singurul om de pe lumea aceasta, sau măcar din România, care nu l-a cunoscut şi nu ar avea de povestit vreo întâmplare „haioasă“ care să-mi probeze amiciţia cu unul dintre primii jurnalişti care „au implementat“ la noi în ţară (Doamne, ce oroare lingvistică!) emisiunile de tipul „Midnight caller“.

Adevărul e că am avut odată o întâlnire absolut întâmplătoare şi fără urmări semnificative cu Andrei Gheorghe. S-a întâmplat să îl zăresc la o masă a restaurantului hotelului Continental din Arad. Era cu vreo doi sau trei prieteni. Când am intrat în salon mi-a transmis ceea ce ar fi putut fi interpretat drept un mesaj de solidaritate. Motivul? El avea un picior în ghips, eu mâna dreaptă. De altminteri, nici dacă am fi interacţionat ceva mai mult nu cred că s-ar fi legat vreo prietenie. Eram mult prea diferiţi unul de altul, eu nu am şi nu aveam nici atunci nonşalanţa lui şi nici nu mă număram printre admiratorii înflăcăraţi ai modului lui de a face radio.

Cu toate acestea, am fost şi sunt conştient că era creatorul sau printre creatorii unui stil fără precedent în România. Stil care a lăsat urme.  

Ştiu, cariera lui Andrei Gheorghe a început cândva în primii ani de după 1990 la un micuţ post de radio la Constanţa. Acolo a avut el şi inspiraţia, şi inteligenţa de a înţelege printre primii din România că programele unei staţii de radio particulare trebuie croite niţel altfel. Că în FM nu poţi transfera solemnitatea şi scrobeala postului naţional de radio. Că pe urmă postul naţional şi-a cam pierdut identitatea e cu totul altă poveste. Gheorghe conştientiza că „animator“ fiind şi nu crainic, eşti obligat să regândeşti relaţia sau pactul cu ascultătorul. Să faci astfel încât acesta să se simtă parte din comunicare, adică mai mult decât simplu destinatar al mesajului. Nu un simplu receptor care e pregătit să creadă tot ceea ce îi spui doar fiindcă „am auzit la radio“.

Andrei Gheorghe a ştiut foarte bine să introducă o anumită familiaritate în relaţia cu ascultătorul. Adesea chiar a sărit calul. Însă a avut întotdeauna înţelepciunea de a nu silui limba română. Pe care o stăpânea la perfecţie. Era absolvent de Filologie pe vremea când acolo se făcea carte serioasă. A utilizat în emisiunile sale câteodată şi cuvinte niţeluş mai deocheate, însă nu a încălcat niciodată normele gramaticale, lexicale şi de pronunţare ale limbii.

A recurs la un anume gen de duritate, avea ceva din aerul unui pistolar căruia, prin cine ştie ce întâmplare, i s-a dat şansa de a se afla în faţa unui microfon şi de a saluta naţiunea. Nu se arăta dornic să intre sub pielea radioascultătorului, nu a recurs la vocea mieroasă şi cu toate acestea a devenit unul dintre cei mai populari oameni din FM-ul românesc.

Perioada lui de glorie adevărată s-a confundat cu aceea de maxim impact al industriei audio-vizuale pusă pe picioare de Adrian Sârbu. A trecut şi prin televiziune, a avut mica lui epocă de celebritate la Pro TV, în perioada în care se redesena profilul entertainment-ului din România în dorinţa de a le oferi ceva şi acelor segmente de telespectatori ce nu se mai mulţumeau cu obositul format al varietăţilor de la TVR care parcă uitaseră că nu mai suntem în anii ’60 ai secolului trecut şi în perioada de maxim impact ai „Cerbului de Aur“, dar niciodată, nici când a lucrat la Antena 1, nici când a înregistrat o trecere fulgurantă pe la Realitatea nu a mai atins notorietate avută în vremea în care se mişca în voie pe platourile studiourilor Mediapro .

Nu ştiu ce a făcut în ultimii ani Andrei Gheorghe. Tare mă tem că a cunoscut pe piele proprie  ce înseamnă efemerul profesiei pe care şi-a ales-o. Chiar dacă în ultimele luni a revenit la Pro FM, tare mă tem că a cam fost uitat de toată lumea. Mai de toţi cei care s-au grăbit să ia şi să devină parte la delirul funerar din aceste zile. Tare aş fi curios să aflu câţi din cei care ne-au încredinţat de luni seara încoace că au făcut ucenicie pe lângă Andrei Gheorghe, că l-au adorat, că i-au fost prieteni i-au dat în ultimul an un telefon să vadă pur şi simplu ce mai face. Măcar între orele 13-14.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro