Alexandra Ungureanu, despre relaţiile avute: „Când am suferit cel mai mult, nu a ştiut nimeni, a fost alegerea mea“

Alexandra Ungureanu, despre relaţiile avute: „Când am suferit
cel mai mult, nu a ştiut nimeni, a fost alegerea mea“

Alexandra Ungureanu şi Marius Manole în clipul piesei „Iarna mea“

Vorbeşte des în versurile ei despre dragoste şi emoţiile provocate de aceasta, dar foarte rar despre viaţa personală. De curând, Alexandra Ungureanu a povestit că este singură şi consideră că relaţiile sunt tot mai superficiale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Discretă din fire, cântăreaţa Alexandra Ungureanu a vorbit într-un interviu acordat revistei Viva despre relaţii, căsătorie şi dragoste, mărturisind că a fost cerută în căsătorie de două ori, dar că niciuna dintre situaţii nu a avut un context favorabil.

„Am fost cerută în căsătorie de două ori, până acum, cu inel. (zâmbeşte). Dar în ambele situaţii a fost cumva o forţare a unei context care nu prea funcţiona, aşa  că nu aveam cum să ajungem la un final fericit, dar nici nu au fost aşa drame majore. Până şi despre mine, care nu am dat prea multe din intimitatea mea, s-au făcut diverse speculaţii i m-am trezit cu tot felul de poveşti în presă“.

Artista şi-a transpus emoţiile în versurile pieselor

„Când am suferit cel mai mult, nu a ştiut nimeni, a fost alegerea mea. Iar în ultimii ani, ca să fac loc de ieşire acestor emoţii, am mai pus din poveştile mele în cântece, unde capătă viaţă, dar rămân, totuşi, necunoscute, fără chip, fără nume. Şi aşa mi se pare normal să fie, eu nu am fost cuplată cu persoane publice şi m-am gândit că nu e fair să aduc în lumina reflectoarelor pe cineva care nu-şi doreşte acest lucru“, a povestit Alexandra.

Alexandra Ungureanu consideră că relaţiile sunt tot mai superficiale

„Acum  sunt  singură.  E  un timp cu mine pe care-l apreciez şi pe  care  nu l-am avut, poate, niciodată. Mi-am dat seama că multe dintre greşelile pe care le-am făcut în relaţii veneau şi din nişte probleme pe care eu le am cu mine şi căutam rezolvarea la celălalt. Toţi le avem. Da, e cazul ideal ca doi oameni să se sprijine şi să evolueze, şi să se repare unul pe altul, dar cred că, din păcate, se întâmplă tot mai rar. Relaţiile sunt tot mai superficiale, răbdarea se pierde lesne, stresul şi neajunsurile duc mai uşor la reproş decât la toleranţă, respect. Iubirea e pusă la mare încercare, sau poate nu e iubire, a fost doar pasiune şi îndrăgosteală… În plus, eu sunt artist, sunt dominată de emoţii, nu  sunt un om rezonabil, ca partener, deşi cred că am fost şi extrem de generoasă, când am iubit cu  adevărat. Iată că am mai pus pe hârtie, fără să vreau, dintre gândurile cu care mă mai lupt, din când în când.  (zâmbeşte) Aşa că nu este despre ce va fi, este încă despre trecut, despre vindecare“, a mai spus Alexandra Ungureanu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările