Universitatea Bucureşti, parteneriat cu gigantul KPMG pentru modernizarea educaţiei şi a cercetării avansate în guvernanţă publică
0Universitatea din Bucureşti şi KPMG anunţă semnarea unui parteneriat menit dezvoltării şi modernizării învăţământului şi cercetării avansate în domeniul guvernanţei publice şi private, precum şi a unei mai bune integrări şi colaborări între mediul academic şi mediul de afaceri.
Cele două instituţii îşi propun alinierea standardelor academice româneşti la cele mai inovative evoluţii europene şi globale pe linia învăţământului doctoral. Relansarea programelor doctorale în contextul românesc presupune şi o redefinire a modelului de învăţământ şi de cercetare avansată. Facultatea de Administraţie şi Afaceri a Universităţii din Bucureşti are în plan crearea unui nou program doctoral în studii administrative, cu un accent pe legătura dintre cercetarea fundamentală şi aplicaţiile ei în domeniul organizaţional şi al sistemelor de guvernanţă. KPMG va susţine acest proiect, pornind de la experienţa şi capabilităţile globale avute de companie în colaborarea cu mediul academic.
„Universitatea din Bucureşti şi KPMG depun eforturi pentru întărirea racordării directe a mediului academic românesc la cel occidental. KPMG susţine crearea sub titulatura de KPMG Professorship (Profesor KPMG) a unei poziţii pentru un profesor român care are o afiliere duală la o universitate din SUA şi una din România – în cazul de faţă Facultatea de Administraţie şi Afaceri de la Universitatea din Bucureşti. KPMG Professorship of Governance va întări capacitatea purtătorului acestei poziţii de a funcţiona ca legătură activă între mediile academice occidentale şi româneşti şi de a contribui la o mai bună şi directă racordare a celor din urmă la primele.
Întărirea prezenţei academice şi standardelor academice în dezbaterea, cultura şi opinia publică românească reprezintă un alt obiectiv strategic al parteneriatului. Colaboratorii intenţionează să contribuie la revigorarea standardelor culturale şi intelectuale publice în România prin crearea unui nucleu în jurul căruia doresc să mobilizeze şi alţi actori şi parteneri publici şi privaţi pentru a iniţia şi gestiona proiecte de evenimente publice, conferinţe, dezbateri, traduceri, editări de carte şi programe de diseminare de natură ştiinţifică, educativă, artistică sau culturală”, se arată într-un comunicat al Universităţii Bucureşti.
KPMG International este o entitate elveţiană. Este entitatea coordonatoare pentru o reţea globală de firme independente. Serviciile pentru client sunt furnizate de firmele membre KPMG sau de alte firme independente ce au licenţă de la firme membre să utilizeze numele KPMG. Fiecare firmă membră KPMG este o entitate separată şi distinctă din punct de vedere legal.
Dragoş Paul Aligică, profesor KPMG
Prof. univ. dr. Marian Preda, Rectorul Universităţii din Bucureşti, şi Ramona Jurubiţă, Country Manager Partner al KPMG România, anunţă că poziţia de Profesor KPMG creată în cadrul parteneriatului va fi ocupată de domnul profesor Dragoş Paul Aligică. Dragoş Paul Aligică este profesor de Ştiinţe Administrative la Facultatea de Administraţie şi Afaceri a Universităţii din Bucureşti, Senior Research Fellow al F. A. Hayek Program for Advanced Study in Philosophy, Politics and Economics la George Mason University, unde predă în cadrul Departamentului de Ştiinţe Economice, şi cercetător afiliat al Ed Snider Center de la R. H. Smith School of Business, University of Maryland College Park. Profesorul Aligică este specialist în sisteme de guvernanţă, analiză instituţională şi teorie normativă, fiind autor şi editor a 12 cărţi de profil şi a peste 100 de articole, studii şi analize de specialitate.
„Parteneriatul dintre KPMG şi Universitatea din Bucureşti”, a explicat Doamna Ramona Jurubiţă, Country Manager Partner al KPMG România, „este o expresie a viziunii noastre strategice şi îmbină noţiunea de angajament de responsabilitate socială corporativă cu ideea de a încuraja inovaţia şi experimentul instituţional în sectorul producţiei şi a distribuţiei de cunoaştere aplicată şi know-how, un sector din care fac parte, în forme diferite, dar strâns legate, atât industria de consultanţă cât şi sistemul de educaţie superioară”.
La rândul său, rectorul Marian Preda a declarat: „Într-un moment în care, în întreaga lume, instituţiile academice se află într-un proces de căutare şi de reaşezare, iar mediul de afaceri încearcă să îşi recalibreze nu doar modelele de business, ci şi modul în care îşi defineşte responsabilitatea sa socială în funcţie de evoluţiile tehnologice, culturale şi instituţionale de la începutul secolului 21, Universitatea din Bucureşti şi KPMG au decis să testeze câteva idei care – sperăm – ar putea aduce ceva nou şi constructiv în peisaj privind modalităţile de relaţionare a cercetării şi a învăţământului academic cu practica. Ne dorim ca proiectul să aibă capacitatea să inspire şi alte experimente similare în cadrul comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti, obiectivul nostru fiind ca parteneriatul acesta să fie începutul unei serii de astfel de iniţiative care să deschidă un dialog robust şi dinamic între mediul academic şi actorii socio-economici.”
UBB, proiect de prevenire a abandonului şcolar
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a lansat un proiect de prevenire a abandonului şcolar, în care studenţii cu risc sunt consiliaţi pentru a face faţă stresului.
"UBB a lansat un proiect de prevenire a abandonului şcolar în învăţământul superior, în special în anul I, care se ridică la circa 18% la nivelul universităţii noastre Ne propunem extinderea spaţiilor existente ale Centrului de Învăţare prin crearea unor noi spaţii în tot Clujul, care să le permită studenţilor să participe la activităţi legate de viaţa universitară. Sunt vizaţi 600 de studenţi care vor putea să dobândească noi competenţe, cum ar fi scrierea unui eseu sau educaţie financiară, dar şi să participe la programe de consiliere, inclusiv în ceea ce priveşte stresul. Un student poate fi consiliat dacă îşi dă seama că nu poate face faţă specializării la care s-a înscris", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, prorectorul UBB responsabil cu asigurarea calităţii, Marko Balint, managerul de proiect.
El mai spune că printre cauzele abandonului şcolar se numără problemele financiare şi/sau sociale în familie, precum şi lipsa unor competenţe din partea studenţilor.