Reprezentanţii studenţilor avertizează că universităţile ar putea creşte taxele de şcolarizare. Care este motivul

Reprezentanţii studenţilor avertizează că universităţile ar putea creşte taxele de şcolarizare. Care este motivul

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti (ANOSR) avertizează că universităţile ar plănui să crească taxele de şcolarizare pentru studenţi. Motivul: universităţile trebuie să suporte din bugetele proprii creşterile salariale ale cadrelor didactice, care se aplică începând cu data de 1 martie. Creşterea taxelor ar urma să fie implementată din toamnă, mai spun reprezentanţii studenţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Redăm mai jos comunicatul transmis de ANOSR:

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) se arată extrem de îngrijorată de intenţia anumitor instituţii de învăţământ superior de stat din România de a creşte taxele de şcolarizare. Un număr mic dintre acestea chiar au concretizat aceste intenţii, fapt ce va fi suportat de studenţii acestora la începutul primului semestru din viitorul an universitar. Începând cu 1 martie 2018, salariul brut pentru angajaţii din domeniul educaţiei au crescut cu 20%, iar anumite universităţi consideră că sumele de bani necesare în urma creşterii trebuie acoperite din buzunarele studenţilor.

Această situaţie se datorează politicilor guvernamentale în acest domeniu din perioada 2015-2018, salariile cadrelor didactice crescând cu peste 200%. Apreciem aceste creşteri ca fiind un fapt pozitiv şi subliniem că milităm constant pentru ca educaţia să fie finanţată corespunzător. Totuşi, trebuie să constatăm cu regret că acestea nu au fost nicidecum corelate cu asigurarea unui mediu de calitate crescândă a procesului de predare şi învăţare.

Creşterile nu au fost corelate cu indicatori de performanţă

Faptul că s-a investit în personalul universităţilor reprezintă un lucru salutar. Problema este dată de faptul că aceste creşteri nu au fost corelate cu indicatori de performanţă. Practic, profesorilor li s-a dublat salariul fără a fi cerut nimic în plus din partea acestora.

În acelaşi timp, din păcate, părerea studenţilor nu este considerată extrem de relevantă atunci când vine vorba de evaluarea periodică a cadrelor didactice şi de stabilirea unui sistem de retribuire bazat pe criterii de performanţă vizând, în primul rând, activitatea didactică. Acest aspect nu poate fi considerat ca fiind în acord cu principiile şi valorile academice ale procesului Bologna, pe care sistemul nostru de învăţământ superior şi implicit universităţile noastre şi le-au asumat şi le promovează cel puţin la nivel declarativ.

Finanţarea de bază pentru anul 2017 a avut o creştere de circa 22%, iar Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) apreciază aceste fonduri ca fiind suficiente pentru a acoperi creşterile salariale în majoritatea instituţiilor de învăţământ superior. În acelea unde creşterea finanţării de bază nu acoperă aceste creşteri, putem discuta despre probleme de management universitar. Dar totuşi, există tot mai multe universităţi în care se discută despre creşterea taxelor de şcolarizare pentru a acoperi creşterile salariale.

De asemenea, trebuie să constatăm nu a existat un interes deosebit al instituţiilor de învăţământ superior raportat la finanţarea suplimentară, cea care se acordă în baza unor criterii de performanţă. Aceasta era o sursă de unde universităţile puteau suplimenta veniturile obţinute din partea MEN.

În aceste condiţii, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România solicită instituţiilor de învăţământ superior de stat să nu împovăreze financiar studenţii pentru a acoperi creşterile salariale ale profesorilor, ci să participe în mod activ la dezvoltarea unui model educaţional bazat pe performanţă. Totodată, reiterăm solicitările către Ministerul Educaţiei Naţionale, către Guvernul României şi către actorii politici să contribuie la asigurarea unei finanţări adecvate pentru sistemul educaţional, direcţionând cel puţin 6% din PIB către acest domeniu.

„Creşterile salariale, mai mult decât necesare de altfel, trebuie să fie dublate de măsuri care să conducă la îmbunătăţirea prestaţiei acestora. Creşterea taxelor de şcolarizare în vederea plăţii acestor sume încalcă un principiu simplu: calitatea învăţământului superior nu depinde doar de salarizarea cadrelor didactice. Considerăm că este un moment oportun pentru ca unele universităţi să înceapă un proces de reorganizare a ofertei educaţionale, respectiv să coreleze suplimentele salariale în raport cu performanţa instituţională” – Marius DEACONU, preşedinte ANOSR

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările