Rezultate Evaluare Naţională 2022. Astăzi se afişează primele note. Cum se pot depune contestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Primele rezultate la Evaluarea Naţională 2022 vor fi postate astăzi, 23 iunie, până la ora 14:00. Elevii care sunt nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii atât fizic, cât şi online, în zilele de 23 iunie, în intervalul 16:00 - 19:00 şi 24 iunie, între orele 8:00 şi 12:00.

Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Membrii comisiilor din centrele de examen că au obligativitatea de a informa candidaţii că nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii, potrivit unui unei informări a Ministerul Educaţiei. 

Nota obţinută după contestaţie este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată la evaluarea iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă. Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie.

Cum se calculează media de admitere la liceu

Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între Media Generală la Evaluarea Naţională (care are o pondere de 80%) şi Media Generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%). 

Calculul mediei de admitere la liceu se face astfel:

MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN

unde

MA = media de admitere

ABS = media generală de absolvire a claselor V-VIII

EN = media generală obţinută la Evaluarea Naţională

Calendar Evaluare Naţională 2022

  • 30 mai — 3 iunie 2022 - Înscrierea la evaluarea naţională
  • 3 iunie 2022 - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 14 iunie 2022 - Limba şi literatura română — probă scrisă
  • 16 iunie 2022 - Matematica — probă scrisă
  • 17 iunie 2022 - Limba şi literatura maternă — probă scrisă
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14.00) - Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
  • 23 iunie 2022 (ora 16.00—ora 19.00)
  • 24 iunie 2022 (ora 8.00—ora 12.00) - Depunerea contestaţiilor
  • 24 iunie—29 iunie 2022 - Soluţionarea contestaţiilor
  • 30 iunie 2022 - Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor
Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite