Repet: competenţă de excepţie, autoritate deplină în munca lor, responsabilitate bazată pe integritate şi încredere.

Când îţi pasă de şcoală, faci ca în Finlanda: elimini toate nivelurile birocratice ce se interpun toxic între profesori, elevi şi şcoala pe care o fac ei, dând viaţă miracolului învăţării autentice.

Când îţi baţi joc de şcoală, faci ca în România: de frică, din incompetenţă şi din interes meschin, umpli Legea Educaţiei Naţionale la art. 95 cu a, b, c, d, ..., p, q atribuţii conferite inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, la competiţie directă cu numărul de atribuţii ale ministerului de resort însuşi: art. 94 îi dă a, b, c, ..., p, q, r, s, t, u, v, w, doar cu şase mai multe decât ale inspectoratelor!...

Tema e sensibilă foarte. Drept pentru care, cum puteţi lesne constata, ea lipseşte total din conversaţia publică – căci, dacă nu vorbim despre ceva, acel ceva înseamnă că nu există, nu-i aşa? Fals! Tema există şi frige rău. ea atinge, inflamând instantaneu, înseşi vintrele nevralgice ale exercitării puterii în şcoli şi menţinerii cu orice chip a controlului asupra a tot ce mişcă în preuniversitar: catedre, norme, mişcări de personal, păstrări sau maziliri de directori şi directori adjuncţi, fonduri, poate voturi la o adică... Pentru conformitate, împrospătez memoria colectivă citând aici cazul de corupţie de anul trecut de la Liceul Bolintineanu şi pe cele din vara 2014, în care protagonişti au fost “generali adjuncţi” din Cluj şi Arad, cazuri documentate solid de presă.

Nu dezvolt mai mult teza anterioară, că n-are rost. Argumentul meu este următorul: susţin fără rezerve inspecţia şcolară şi instituţională în învăţământul preuniversitar din România, ca pe un instrument managerial încă deosebit de necesar dezvoltării şi consolidării calităţii educaţiei; şi susţin, tot fără rezerve, schimbarea paradigmei sale instituţionale prin crearea unei pieţe deschise şi sănătoase a furnizorilor de inspecţie şcolară şi instituţională, independente de Ministerul Educaţiei Naţionale (M.E.N.).

Obiecţiile mele de fond privind starea curentă sunt următoarele:

  • Inspectoratele şcolare constituie, în fapt, obstacolul principal în calea descentralizării reale a învăţământului preuniversitar
  • Au subordonare eronată, sub MEN, care hotărăşte soarta a tot ce mişcă în I.S.J.-uri / I.S.M.B., ceea ce este contra naturii principiului independenţei inspecţiei şi auditului
  • Acum, ele sunt deturnate puternic de la ceea ce ar fi trebuit să fie menirea lor de bază, devenid adevărate birouri de sesizări şi reclamaţii pentru tot ce mişcă în şcoli
  • Sindicatele din învăţământ interferă adesea inadmisibil de mult cu mecanismul managerial al inspectoratelor şcolare, facilitînd decizii distorsionate, trase în bandă sindicală.

Un mecanism de piaţă deschisă şi reglementată a inspecţiei şcolare şi instituţionale poate fi, de pildă, următorul:

  • Comisiile de învăţământ ale Parlamentului României instituie şi gestionează Registrul Furnizorilor Autorizaţi de Inspecţie Şcolară şi Instituţională, acreditând (sau retrăgând acreditarea, după caz) organizaţii(lor) cu competenţă în materia inspecţiei şcolare şi instituţionale; furnizorii de inspecţie şcolară şi instituţională sunt organizaţii independente neguvernamentale non-profit, de tip fundaţii sau asociaţii
  • Legea Educaţiei Naţionale instituie obligativitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar de a parcurge periodic (de pildă, la fiecare 3 sau 5 ani), contracost, un proces de inspecţie şcolară şi instituţională, finalizat printr-un raport cuprinzător, făcut public şi pus la dispoziţia celor interesaţi
  • Inspecţia şcolară şi instituţională poate fi realizată doar de furnizorii acreditaţi, înscrişi în Registrul gestionat de Parlamentul României, prin comisiile de specialitate.

O sursă de inspiraţie, informaţii suplimentare şi bune practici în materie – dacă eşti instituţie de bună credinţă şi vrei într-adevăr să-ţi îmbunătăţeşti activitatea – poate fi modelul Ofsted, adică Office for Standards in Education, Children’s Services and Skills, în Marea Britanie.

Persoana care conduce instituţia Ofsted este, azi, Sir Michael Wilshaw, iar funcţia pe care o ocupă este Her Majesty’s Chief Inspector (HMCI). Iată un exemplu clar de separare a funcţiei inspecţiei şcolare, proces subordonat Majestăţii Sale Reginei Marii Britanii, de livrarea serviciilor educaţionale, proces coordonat de The Rt Hon Nicky Morgan MP, numită în funcţia de secretar de stat pentru Educaţie de prim-ministrul Guvernului Regatului Unit. q.e.d.!

Rostul textului de faţă este de a deschide discuţia publică şi analiza profesionistă despre una din instituţiile cele mai refractare la schimbarea istorică a vremurilor Şcolii în România. Şi în acest proiect-studiu de caz, ca şi în toate celelalte proiecte strategice pe care le-am subsumat schimbării paradigmei Educaţiei, cu cât acţionăm mai rapid şi mai chirurgical, cu atât mai sănătos pentru Şcoală.

Ca să nu vă ţin în tensiune, repet şi deadline-ul istoric:

1 Decembrie 2018.