DOCUMENT Consilierii locali au anulat comasarea liceului de coregrafie „Floria Capsali” cu liceul „Dinu Lipatti”

DOCUMENT Consilierii locali au anulat comasarea liceului de coregrafie „Floria Capsali” cu liceul „Dinu Lipatti”

Protestul inedit al micilor balerini în zăpadă, pentru liceul lor      FOTO: ƒ„Floria Capsali”/Facebook

Consilierii locali din sectorul 4 au decis să elimine din proiectul de reorganizare a reţelei de învăţământ propunerea de comasare a liceului de balet „Floria Capsali” cu liceul de muzică „Dinu Lipatti”. Elevii balerini şi părinţii lor au protestat duminică şi luni în nămeţi faţă de această iniţiativă prin care „Floria Capsali”, liceu „cu specialitate unică de coregrafie”, îşi pierdea personalitatea juridică.

Viceprimarul Primăriei Sectorului 4, Daniel Băluţă, a explicat pentru adevarul.ro că liceele „Dinu Lipatti” şi „Floria Capsali” nu vor fi comasate, a fost decizia în şedinţa consiliului local de joi.

„Am venit cu o altă anexă la proiectul de reorganizare a reţelei de învăţământ la nivelul Sectorului 4 şi va fi exact aceeaşi formă de organizare ca până acum: Liceul „Floria Capsali” va rămâne de sine stătător, iar Liceul „Dinu Lipatti” va rămâne la fel. Liceul de coregrafie rămâne exact cum este acum, o formaţiune independentă”, a declarat viceprimarul.

La rândul său, inspectorul şcolar general al Capitalei, Constantin Trăistaru, a spus că decizia este la nivelul Consiliului local al Primăriei Sectorului 4, dar „din punctul său de vedere liceul „Floria Capsali” poate să rămână de sine stătător”.

Referat de Specialitate_PS4

Prea puţini elevi mai vor să fie balerini

Din punct de vedere procedural, viceprimarul Sectorului 4 a explicat că proiectul de reorganizare a reţelei de învăţământ se redactează în cadrul întâlnirilor dintre reprezentanţii Primăriei, ai inspectoratului şcolar şi ai sindicatelor, unde se expun propuneri şi motive.

„Reprezentanţii ISMB au propus comasarea la aceste discuţii, fiindcă liceul „Floria Capsali” are puţini elevi. Apoi, conform formalităţilor, am trimis o solicitare la ISMB, ei au dat acordul şi apoi Consiliul Local decide ce se întâmplă cu proiectul. Şi s-a decis eliminarea acestei iniţiative din planul de reorganizare”, a spus Băluţă.

Proteste în zăpadă

Reprezentanţii primăriei au spus anterior că au primit de la ISMB proiectul de reorganizare a reţelei de învăţământ la nivelul Sectorului 4, ca în fiecare an, incluzând şi măsura comasării Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" cu Colegiul de Arte "Dinu Lipatti", potrivit Mediafax.

Viceprimarul Sectorului 4 a semnat expunerea de motive a proiectului de hotărâre, pe care a trimis-o pe data de 11 decembrie 2013 ISMB.

Ulterior, elevii-balerini au protestat în zăpadă atât duminică, în faţa liceului „Capsali”, cât şi luni, în faţa ISMB, iar ulterior părinţii şi purtătorul de cuvânt al inspectoratului, Marian Banu, au declarat că oficialii vor renunţa, anul acesta, la proiectul de comasare a celor două licee.

„Am făcut o oră de balet în zapadă în semn de protest faţă de comasarea Liceului Floria Capsali cu Liceul Dinu Lipatti. Părinţii şi copiii nu sunt de acord pentru că ne pierdem identitatea, nu o să mai fim şcoală de balet cu personalitate juridică. Ca liceu de balet de sine stătător suntem pe acelaşi calapod cu toate celelalte şcoli de balet din lume, dar de la toamnă o să devenim o simplă secţie dintr-un liceu mai mare”, a declarat atunci profesoara de balet Anca Niţescu, fostă directoare a Liceului Floria Capsali.

Pe aceeaşi temă:

Comasarea liceului de coregrafie „Floria Capsali” cu „Dinu Lipatti”, din nou în discuţia Primăriei Sectorului 4

FOTO Protest în mijlocul viscolului. Elevi şi profesori de la Liceul de Balet „Floria Capsali“ refuză comasarea cu „Dinu Lipatti“

Cercetare ANI pe numele directoarei de la Liceul „Kiriţescu” din Capitală. Directorii de la Şcoala „Sf. Andrei” şi Liceul de balet „Floria Capsali”, demişi

În jur de 150 de elevi, profesori şi părinţi au protestat duminică și luni (26 și 27 ianuarie), în faţa Liceului de Coregrafie „Flria Capsali” din București într-un mod inedit: elevii au făcut o oră de balet în zăpadă. Tinerii balerini au protestat faţă de comasarea liceului lor cu liceul de muzică „Dinu Lipatti”. Manifestația lor neobișnuită a avut succes. Liceele „Floria Capsali” şi „Dinu Lipatti” nu vor mai fi comasate, decizia fiind luată de Inspectoratul Şcolar al Capitalei FOTO facebook.com/LiceuldeCoregrafieFloriaCapsali

Imagini din aceeasi galerie
  • În jur de 150 de elevi, profesori şi părinţi au protestat duminică și luni (26 și 27 ianuarie), în faţa Liceului de Coregrafie „Flria Capsali” din București într-un mod inedit: elevii au făcut o oră de balet în zăpadă. Tinerii balerini au protestat faţă de comasarea liceului lor cu liceul de muzică „Dinu Lipatti”. Manifestația lor neobișnuită a avut succes. Liceele „Floria Capsali” şi „Dinu Lipatti” nu vor mai fi comasate, decizia fiind luată de Inspectoratul Şcolar al Capitalei FOTO facebook.com/LiceuldeCoregrafieFloriaCapsali
  • Succesul micilor balerini: Liceul de coregrafie „Floria Capsali” nu va mai fi comasat cu Liceul „Dinu Lipatti” FOTO facebook.com/LiceuldeCoregrafieFloriaCapsali

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: