Cine este Camelia Gavrilă, propunerea premierului pentru Educaţie, şi ce spune despre priorităţile din sistem

Cine este Camelia Gavrilă, propunerea premierului pentru Educaţie, şi ce spune despre priorităţile din sistem

FOTO: cameliagavrila.com

Camelia Gavrilă, propunerea premierului pentru portofoliul Ministerului Educaţiei, crede că în perioada următoare trebuie asigurată funcţionalitatea sistemului, pentru că „au fost nenumărate schimbări intempestive şi necalculate şi fără a discuta cu partenerii sociali” .

Camelia Gavrilă, propunerea premierului Viorica Dăncilă pentru a prelua portofoliul Ministerului Educaţiei, crede că, având în vedere contextul politic „complex”, importantă este acum asigurarea funcţionalităţii sistemului. Acum 3 ani, când aceasta era la conducerea Inspectoratului şcolar din Iaşi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat instituţia pentru discriminare a elevilor romi dintr-o şcoală din judeţ. 
 
 
„În condiţiile în care ne aflăm la un final de mandat şi într-un context politic destul de complex, cred că o abordare raţională este aceea de a asigura o anumită funcţionalitate şi calitate a sistemului, de a asigura predictibilitatea sistemului educaţional pentru că au fost nenumărate schimbări intempestive şi necalculate şi fără a discuta şi cu toţi partenerii sociali, fie că vorbim de profesori, de sindicate sau de elevi sau de studenţi”, a declarat Camelia Gavrilă, pentru mediafax.ro. Ea a precizat, cu privire la numirea ei că „vorbim de o ipoteză şi de o propunere, deci discutăm totul la modul ipotetic”.
 
Aceasta susţine că o altă prioritate este demararea procedurilor pentru organizarea licitaţiilor pentru manualele de clasa a 8-a. „Pe de altă parte, însă trebuie să privim şi spre viitor şi aş sublinia câteva urgenţe care trebuie să se afle pe o foaie de parcurs pe orizont mediu: o arhitectură curiculară care să se orienteze şi spre învăţământul liceal, demararea urgentă a procedurilor pentru licitaţiile, deci analiza, selecţia manualelor şi licitaţia manualelor pentru clasa a 8-a, să sperăm că cele de clasa a 7-a vor ajunge cât mai repede şi vor veni şi trebuie să pregătim momentul pentru clasa a 8-a. Pe de altă parte, cred că va trebui să ne referim puţin la evaluare, desigur, corelat şi cu o legislaţie a învăţământului care va veni puţin mai târziu, cum facem ca aceste noduri - zonele de trecere de la un nivel la celălalt - să fie bine gândite, să asigure o selecţie riguroasă a elevilor, dar să fie în timp şi pasarelele acelea de trecere. Dacă să spunem un copil optează pentru profesională, dar îşi doreşte mai târziu să meargă spre liceu şi îşi găsesţe o anumită activitate şi posibilitatea de a studia mai mult să poată să facă acest lucru sau invers”, a mai spus Camelia Gavrilă.
 
Ea crede că unele proiecte, deja începute, trebuie generalizate, astfel încât să se uniformizeze calitatea educaţiei în toate şcolile. „Vorbim de profesori, vorbim de ziduri, de infrastructură, de digitalizare, multe lucruri care trebuie făcute, ele fiind o normalitate, în mare parte sunt începute, sunt proiecte începute, dar trebuie treptat generalizate pentru ca egalitatea de şanse şi uniformitatea calităţii educaţionale să se regăsească în toate şcolile.
 
Cine este Camelia Gavrilă
 
Inspectoratul Şcolar şi o şcoală din Iaşi au fost amendate de CNCD, în baza unei sesizări depuse în aprilie 2016, pentru segregarea rasială a copiilor de etnie romă. Inspectoratul Şcolar Iaşi era condus în acea perioadă de Camelia Gavrilă.
   
Şcoala Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi au fost în atenţia CNCD după o sesizare a Centrului de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO) din aprilie 2016 cu privire la faptul că majoritatea elevilor de etnie romă înscrişi la acea unitate de învăţămânţ au fost repartizaţi într-un singur corp de clădire, conform digi24.ro
 
„Motivele specifice pentru depunerea plângerii au fost că în cadrul acestei şcolii elevii învaţă în 7 corpuri de clădire, însă majoritatea elevilor de etnie romă au fost repartizaţi în corpul C, ajungând potrivit datelor oferite de către şcoală la peste 50% din numărul total al elevilor din acel corp. Un grup de părinţi de etnie romă s-au plâns de calitatea actului educaţional din corpul C, unde majoritatea copiilor chiar şi după finalizarea clasei a IVa nu pot citi şi scrie corect şi de faptul că majoritatea cadrelor didactice sunt suplinitori sau pensionare reîncadrate. Pentru acest motiv, părinţii au încercat să înscrie/transfere copii la alt corp şcolar din cadrul aceleiaşi unităţii de învăţământ însă au fost refuzaţi.", se arată într-un comunicat al Centrului de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO) din ianuarie 2017.
 
Decizia CNCD
 
În urma acestei sesizări, CNCD a amendat atât şcoala cu 3000 de lei, cât şi Inspectoratul Şcolar Iaşi cu 5000 de lei. Potrivit sursei citate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că separarea pe clase şi aşezarea copiilor romi într-un singur corp de clădire, atunci când şcoala are mai multe clădiri, dar şi faptul că Inspectoratul Şcolar a tolerat acest lucru reprezintă discriminare şi încălcarea dreptului la deminitate.
 
În acea perioadă, Inspectoratul Şcolar Iaşi era condus de către Camelia Gavrilă, deputatul PSD propus de Viorica Dăncilă pentru a prelua portofoliul de la Ministerul Educaţiei.
 
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Şcolar Iaşi şi cei ai Şcolii Bogdan Petriceicu Haşdeu au contestat în instanţă decizia CNCD, iar Curtea de Apel Iaşi le-a dat, în mai 2017, câştig de cauză şi a anulat hotărârea CNCD. Apelul făcut de Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO) împotriva acestei decizii este pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 
Deputat de Iaşi fiind, a votat în Parlament împotriva legii pentru construirea autostrăzii A8 care ar lega Moldova de sudul ţării
Camelia Gavrilă, în vârstă de 58 de ani, este în prezent deputat în Camera Deputatilor, ales în circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, şi deţine şi funcţia de preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. În calitate de deputat a votat în Parlament împotriva legii pentru construirea autostrăzii A8 care ar lega Moldova de sudul ţării.
 
Gavrilă a condus Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi în trei mandate, respectiv 2012 – 2017, 2005-2009 şi 1997 – 2001. Între aprilie 2009 – mai 2012, a fost director al Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi, acolo unde de altfel activează din 1988, potrivit CV-ului, şi acum, ca profesor titular de limba şi literatura română.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: