Anisie, scrisoare către dascăli: Trebuie să sprijinim echilibrul emoţional al elevilor şi părinţilor

Anisie, scrisoare către dascăli: Trebuie să sprijinim echilibrul emoţional al elevilor şi părinţilor

Anisie a trimis o scrisoare cadrelor didactice prin care le cere să îi susţină moral pe elevi FOTO gov.ro

Ministrul Educaţiei şi Cercetării a transmis cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, luni, o scrisoare deschisă în care a evidenţiat importanţa contribuţiei acestora la menţinerea echilibrului emoţional al elevilor, al părinţilor şi, nu în ultimul rând, al întregii societăţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Monica Anisie a subliniat importanţa creării de contexte educaţionale prin orice mijloace de comunicare, motivându-i pe elevi să rămână conectaţi la educaţie, conform unui comunicat de presă remis Adevărul. Totodată, Anisie a asigurat cadrele didactice că la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării se lucrează la scenarii care să compenseze efectele acestei crize, efecte care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice. Măsurile adoptate vor fi comunicate oficial şi vor avea în vedere ca elevii să nu sufere şi să nu piardă de pe urma acestei suspendări a cursurilor.

Redăm integral scrisoarea adresată cadrelor didactice:

    „Stimaţi colegi,

    Traversăm cu toţii o perioadă plină de provocări într-un context în care sănătatea noastră şi a celor din jur este lucrul cel mai de preţ de care trebuie să ne îngrijim. Măsura suspendării cursurilor a fost şi este una necesară.  În aceste momente, conştientizăm cu toţii cât ne lipseşte şcoala, cât de mult ne dorim să ne revedem elevii şi colegii. Cu toţii vrem, în acest moment, să ştim cu certitudine când vom reveni în sala de clasă, însă această certitudine trebuie privită în strânsă legătură cu situaţia evoluţiei epidemiei provocate de coronavirus în România, iar decizia pe care Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă o va lua va viza siguranţa că niciun elev sau cadru didactic nu va fi infectat în momentul revenirii la cursuri.

    Mai mult decât oricând, noi, cadrele didactice trebuie să contribuim la menţinerea echilibrului emoţional al elevilor noştri, al părinţilor şi, nu în ultimul rând, al întregii societăţi. Continuarea învăţării de acasă reprezintă modalitatea prin care putem să fim alături de copiii noştri. Suspendarea cursurilor reprezintă o perioadă în care vom valorifica activitatea pe care am desfăşurat-o în sala de clasă, prin modalităţi de fixare a cunoştinţelor şi de recapitulare a temelor predate, fără a preda noi cunoştinţe şi fără a evalua elevii.  Am încredere, dragi colegi, în măiestria dumneavoastră de a crea contexte educaţionale prin orice mijloace de comunicare şi de a-i motiva pe elevi să rămână conectaţi la educaţie. Aceasta presupune păstrarea unui echilibru în tot ceea ce înseamnă acest proces: adaptarea volumului de resurse pe care îl transmitem elevilor, a activităţilor individuale pe care le solicităm acestora, iar participarea la cursurile online trebuie să fie un moment aşteptat de elevi, nu o presiune în plus. 

    Ministerul Educaţiei şi Cercetării a identificat instrumente şi resurse digitale, care pot fi utilizate la învăţarea de acasă, cea asistată de tehnologie şi le-a centralizat în platforma DIGITAL pe educred.ro. Recomand fiecărui cadru didactic să selecteze instrumentele şi resursele cele mai adecvate sau să-şi creeze propriile resurse.
 Suntem conştienţi de faptul că sunt elevi şi cadre didactice care nu dispun de tehnologie pentru continuarea învăţării. Vă încurajez, stimaţi colegi, să continuăm şi în situaţiile acestea învăţarea, utilizând manualele din biblioteca şcolii, diverse materiale auxiliare de care dispuneţi, toate acestea raportate la particularităţile de vârstă ale elevilor.

  Pentru pregătirea elevilor în vederea susţinerii examenelor naţionale, am realizat, împreună cu Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, un set de cinci resurse de antrenament tip test. Acestea respectă modelul subiectului de examen. Ele au fost publicate în data de 30 martie 2020 pe rocnee.eu/testeantrenament.  În data de 3 aprilie 2020, vor fi postate baremele de evaluare şi de notare pe acelaşi site. Rolul acestora este de autoevaluare şi calibrare a modului în care au fost redactate răspunsurile.  Totodată, în cadrul emisiunilor Teleşcoala vor fi prezentate unele soluţii ale acestor resurse de antrenament, cu explicaţiile necesare, pentru a înţelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare şi de notare.

    Vă asigur că la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării se lucrează la scenarii care să compenseze efectele acestei crize, efecte care îi vizează atât pe elevii noştri, cât şi pe dumneavoastră, cadrele didactice. Măsurile care vor fi luate vor fi comunicate oficial şi vor avea în vedere ca elevii noştri să nu sufere şi să nu piardă de pe urma acestei suspendări a cursurilor. În ceea ce priveşte susţinerea examenelor naţionale pentru elevi, dar şi examenele pe care unele cadre didactice le au de susţinut, vă asigur că vom prezenta public variantele la care specialiştii din cadrul ministerului lucrează. Acestea vor fi unele oneste, realiste şi transparente, adaptate contextului în care ne aflăm.
Vă mulţumesc pentru tot efortul pe care îl depuneţi, vă doresc multă sănătate şi aştept momentul, cât mai curând, să revenim în sălile de clasă”, se arată în scrisoarea ministrului.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: