Zece oraşe mari din Italia sunt în pericol de faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece oraşe mari din Italia sunt în pericol de a intra în încetare de plăţi, Napoli şi Palermo fiind în capul "listei negre", potrivit cotidianului La Stampa.

Jurnalul scrie că situaţia evidenţiază presiunea datoriile autorităţilor locale asupra celei de-a treia mari economii din zona euro.

"Cel puţin zece oraşe mari, cu peste 50.000 de locuitori, sunt în pericol de faliment", scrie La Stampa, citând specialişti guvernamentali lăsaţi neidentificaţi.

Articolul publicaţiei italiene vine după ce la sfârşitul săptămânii trecute două regiuni din Spania au anunţat că vor cere ajutorul guvernului central pentru a-şi putea plăti datoriile. Alte câteva dintre cele 17 regiuni autonome din Spania, între care Catalonia, Andalucia şi Castilla La Mancha, ar putea cere de asemenea ajutor
financiar.

O decizie a guvernului Italiei obligă autorităţile locale să scadă cu 25% valoarea contabilă a unor active, rezultând deficite mari în finanţele acestora. Activele vizate includ venituri din surse precum amenzi şi taxe de managementul deşeurilor, de foarte multe ori supraestimate de autorităţile locale în planurile bugetare.

Premierul Italiei, Mario Monti, s-a declarat, săptămâna trecută, "foarte îngrijorat" că autorităţile regionale din Sicilia se îndreaptă spre faliment. Datoria autorităţilor regionale din Sicilia se ridica la 5,3 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, potrivit Bloomberg.

Datoria autorităţilor locale din Italia reprezintă doar 5,7% din totalul de 1.960 miliarde de euro al întregii ţări.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite