Unde îşi ţine banii guvernatorul Isărescu şi pe ce valute mizează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, avea în vara anului trecut, 13 conturi şi depozite la trei instituţii bancare.

Jurnaliştii de la Capital au găsit o declaraţie de avere a şefului BNR, de la site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, în care sunt trecute băncile la care Isărescu îşi ţine banii. Pe site-ul BNR, aceste denumiri nu puteau fi văzute.

În vara anului trecut, guvernatorul avea nu mai puţin de 13 conturi şi depozite. Pentru acestea, Isărescu a preferat trei bănci BCR, ING şi Citibank. La BCR, guvernatorul avea deschise 3 depozite, câte unu în fiecare monedă importantă, şi anume leu, euro şi dolar american. La ING, Isărescu a preferat depozitele în euro şi în dolari, iar la Citibank în dolari americani. Sumele cele mai mari erau în euro.

Disponibilităţile financiare deţinute în cele 13 conturi şi depozite totalizau, la data depunerii declaraţiei, 239.627 de lei, 55.835 de euro şi 14.875 de dolari.
În depozitul de la BCR în monedă naţională, singurul deţinut de Isărescu în lei, suma era de 200.000 de lei.

Acest depozit a fost constituit în anul 2011. Anterior, guvernatorul a ales alte monede pentru economisire. La această bancă, Isărescu mai avea un depozit în euro, cu un sold de 14.204 euro, şi unul în dolari, în valoare de 5.220 de dolari.

Pentru cea mai mare sumă în euro, şeful BNR a optat pentru produsele ING. Astfel, la ING NV Amsterdam, Isărescu avea un depozit cu 41.393 de euro, iar soldul celuilalt depozit deschis la această bancă era în vara anului trecut de 6.781 de dolari. Singurul depozit constituit în 2010 la Citybank era în dolari americani, iar valoarea la zi era de 2.873 de dolari.

La finele anului trecut, guvernatorul BNR a declarat într-o conferinţă de presă că a preferat să-şi mute toate economiile la doar două bănci ca urmare a noului Cod civil care obligă băncile să-şi informeze periodic clienţii cu privire la situaţia conturilor (depozite, cont curent etc).

AICI VEZI DECLARAŢIE DE AVERE A LUI ISĂRESCU!

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite