Ultima strigare în scandalul RCA. Guvernul, pus în faţa faptului împlinit de către transportatori şi Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 100.000 de vehicule vor participa joi la un mega-protest dacă Guvernul nu plafonează tarifele RCA
Peste 100.000 de vehicule vor participa joi la un mega-protest dacă Guvernul nu plafonează tarifele RCA

În funcţie de decizia pe care o va lua miercuri Guvernul în privinţa asigurărilor auto obligatorii, transportatorii vor bloca sau nu joi toată ţara. Aceştia cer ca Executivul să plafoneze prin Ordonanţă de Urgenţă tarifele RCA, după ce Senatul a adoptat deja marţi un proiect similar, însă Camera Deputaţilor este for decizional.

Guvernul dezbate miercuri Ordonanţa de Urgenţă (OUG) privind asigurările de răspundere civilă obligatorie (RCA), însă transportatorii cer introducerea unei prevederi prin care tarifele să fie transparentizate şi plafonate, în caz contrar, peste 100.000 de vehicule vor participa joi la un mega-protest naţional împotriva scumpirii RCA, dintre care peste 5.000 se vor regăsi în faţa Palatului Victoria.

Companiile din domeniul transporturilor au acuzat în ultimii ani asigurătorii de creşterea necontrolată a tarifelor RCA. Aceştia afirmă că preţurile s-au triplat în ultimul an, în timp ce datele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) arată o creştere de 121% a primelor medii pentru camioanele de peste 16 tone, preţul mediu fiind în luna iulie de 10.704 lei, faţă de 4.843 de lei în iulie 2015. De asemenea, transportatorii au acuzat că unele firme plătesc poliţe de 5.000 de lei, iar altele de patru-cinci ori mai mult pe aceeaşi categorie de autovehicule şi cu acelaşi bonus.

Pentru camioanele de peste 16 tone, circa 12% din poliţele încheiate în luna iulie au fost la preţuri de până la 5.000 de lei, 19% s-au încadrat într-un plafon de 8.000 de lei, iar 65% din poliţe au costat peste 12.000 de lei.

Transportatorii acuză, însă, că preţurile trec şi de 20.000 de lei, în vreme ce pentru taxiuri, pentru un autoturism Dacia Logan, asigurarea RCA este de 3.600 de lei. 

Avertisment pe centuri

În luna decembrie 2015, transportatorii au semnat cu ASF un acord de principiu, prin care se încerca limitarea creşterii tarifelor RCA cu maximum 50% faţă de nivelul atins în vara anului trecut. Numai că negocierile dintre asigurători şi clienţi au căzut din cauza scumpirilor. 

Transportatorii au protestat în ultima vreme în fiecare zi de luni, când mai multe camioane au circulat cu viteză redusă pe Centura Bucureştiului, pe cea a municipiului Buzău, în judeţul Mureş, dar şi pe drumul care uneşte oraşele Vaslui şi Bârlad. 

La rândul lor, asigurătorii au afirmat că au pierderi pe segmentul RCA şi că la fiecare 100 de lei colectaţi prin poliţe, ei plătesc 102 lei. 

Ieri, însă, transportatorii au acuzat că Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR) minte în privinţa datelor. „UNSAR socoteşte prima de asigurare pentru fiecare camion considerând că fiecare camion produce o daună de 18.500 de lei în fiecare an! Conform datelor ASF, poliţa medie pentru camioane a fost în 2016 de 10.000 de lei, iar la o rată a daunei de 15,6% asigurătorii au plătit o daună medie de 18.500 de lei. Astfel, asigurătorii încasează 60.000 de lei şi nu le ajung să plătească 18.500 de lei! Dar aceştia calculează primele de asigurare ca şi când fiecare camion produce un accident de 18.500 de lei! Asigurătorii se plâng că sunt pe pierdere pe segmentul RCA, atunci de ce mai vând asigurări RCA dacă sunt pe pierdere? “, se întreabă retoric transportatorii.

De altfel, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), spunea ieri că Parlamentul ar fi trebuit să îl demită pe Mişu Negriţoiu de la conducerea ASF. „ASF este ca un arbitru la meci, dar în acest caz arbitrul a făcut blat cu una dintre echipe“, declara Ştefănescu, într-o conferinţă de presă, în vreme ce Augustin Hagiu – preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) – afirma că situaţia actuală din sectorul RCA este „interzisă“ în mod explicit de către lege.

Proiectul Guvernului vs proiectul din Parlament

Ministerul Finanţelor a pus vineri în dezbatere un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, principalele sale prevederi fiind compensarea directă şi posibilitatea suspendării poliţei pe perioadele când autovehiculul nu este folosit. 

Astfel, una dintre principalele modificări privind asigurările RCA se referă la perioada de contractare. Potrivit proiectului, contractul RCA se va putea încheia pe o perioadă de la o lună la 12 luni, în funcţie de opţiunea asiguratului. Plata primelor de asigurare pot fi efectuate integral sau în rate. De asemenea, la propunerea transportatorilor, asiguratorii au obligaţia să pună la dispoziţia asiguraţilor, la cerere, calculul pe baza căruia a fost determinată valoarea poliţei, în caz contrar asigurătorii urmând a fi sancţionaţi.

De asemenea, tot la propunerea transportatorilor, proiectul prevede introducerea compensării directe. Adică, persoana vătămată va fi despăgubită de propriul asigurător unde şi-a încheiat poliţa, urmând ca acesta să îşi recupereze banii de la compania care a asigurat persoana vinovată. Asigurătorii se opun acestei prevederi şi afirmă că va duce la creşterea costurilor.

Concomitent, proiectul conţine şi o solicitare a asigurătorilor: limitarea daunelor morale la un milion de euro pentru acelaşi accident, indiferent de numărul păgubiţilor, în cazul vătămărilor corporale şi al deceselor limita fiind de cinci milioane de euro. În fine, proiectul prevede penalităţi pentru asigurătorii care nu plătesc în zece zile.

Legea RCA, modificată în Senat

În paralel cu proiectul Guvernului există în dezbatere în Parlament un alt proiect de act normativ, respectiv Legea RCA. Propunerea legislativă făcută de senatorul Viorel Arcaş a fost votată ieri în Senat, primă cameră sesizată, urmând să ajungă la vot în Camera Deputaţilor. 

Acesta schimbă din temelii legislaţia din domeniu şi prevede, pe lângă plafonarea tarifelor RCA (cerută de transportatori), şi faptul că vârsta nu va mai fi criteriu de referinţă în stabilirea preţului. De asemenea, tractarea autovehiculului avariat va fi asigurată prin poliţa RCA, iar Cartea Verde va fi plătită numai de către şoferii care părăsesc ţara. Concomitent, poliţa va putea fi încheiată şi pe perioade mai mici, de una-trei luni, şi va putea fi plătită în rate.

În fine, service-urile vor fi obligate să efectueze toate reparaţiile unui autoturism asigurat, în vreme ce asigurătorii vor fi obligaţi prin lege să plătească într-un anumit termen legal, în caz contrar urmând a le fi retrasă licenţa.

Sectorul asigurărilor, în colaps

Sectorul RCA este în centrul mai multor scandaluri în ultimii ani, după ce primii doi jucători de pe piaţă, Astra Asigurări şi Carpatica Asig, au intrat în faliment, în vreme ce Euroins şi City Insurance se află în procedură de redresare financiară. Concomitent, Asirom are probleme cu service-urile, compania fiind acuzată că plăteşte cu foarte mari întârzieri şi recurge la aceleaşi tertipuri ca şi Astra şi Carpatica, termenul legal de plată fiind de 10 zile.

Potrivit datelor ASF, cel mai prost stă la acest capitol City Insurance, care plăteşte la 50 de zile, compania fiind urmată de către Carpatica Asig – 24 de zile, Asirom – 22 de zile, în vreme ce Euroins plăteşte la 12 zile, în condiţiile în care termenul legal este de zece zile. Concomitent, City Insurance şi Carpatica Asig conduc şi topul restanţelor în funcţie de ponderea întârzierilor de peste zece zile din totalul dosarelor de daună, cu 80% din total. Acestea sunt urmate de Asirom (60%), Euroins (42,7%), Generali (29,4%), Groupama (23,6%), Allianz-Ţiriac (17,5%), Uniqa (12,7%) şi Omniasig (11,1%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite