UE ar putea relaxa normele privind fuziunile companiilor de telecomunicaţii

0
Publicat:

Organismele europene de reglementare a concurenţei ar putea să relaxeze normele privind fuziunile companiilor de telecomunicaţii şi totodată să extindă domeniul regulilor actuale privind telecomunicaţiile pentru a implica marile companii din tehnologie dar şi alte companii în finanţarea reţelelor 5G, arată un document al Comisiei Europene.

foto stâlp de telecomunicații
UE ar putea relaxa normele privind fuziunile companiilor de telecomunicaţii

Deutsche Telekom, Orange, Telefonica şi Telecom Italia cer de mult timp organismelor europene de reglementare a concurenţei să relaxeze prevederile care împiedică acele fuziuni care reduc numărul de operatori de telefonie mobilă de pe o piaţă, de la patru la trei, exceptând cazul în care sunt oferite remedii substanţiale, transmite Reuters.

În documentul Comisiei Europene, consultat de Reuters şi care ar urma să fie prezentat de vicepreşedintele Comisiei Margrethe Vestager la data de 21 februarie, sunt menţionaţi cei aproximativ 50 de operatori de telefonie mobilă şi cei peste 100 de operatori de telefonie fixă din Uniunea Europeană.

O astfel de piaţă fragmentată "de-a lungul frontierelor naţionale ar putea afecta capacitatea operatorilor de a ajunge la mărimea necesară pentru a investi în reţelele viitorului, în special când vine vorba de servicii transfrontaliere", se arată în documentul Executivului comunitar. "Se naşte întrebarea dacă o consolidare transfrontalieră sau diferite forme de cooperare upstream ar putea permite operatorilor să dobândească o mărime suficientă, fără a afecta competiţia în zona downstream", subliniază Comisia Europeană.

Documentul menţionat susţine, de asemenea, că amploarea actualelor reguli din domeniul telecomunicaţiilor ar putea fi extinsă, având în vedere convergenţa între reţelele electronice de telecomunicaţii şi serviciile de tip cloud.

"Comisia ar putea lua în considerare extinderea amplorii şi obiectivelor actualului cadru de reglementare pentru a asigura un mediu concurenţial egal precum şi drepturi şi obligaţii echivalente pentru toţi actorii şi utilizatorii finali de reţele digitale", precizează Executivul comunitar.

Companiile din sectorul telecomunicaţiilor susţin că giganţi precum Google, Facebook, Netflix, Microsoft şi Amazon ar trebui să suporte şi ele o parte din costurile construirii reţelelor 5G şi broadband deoarece ele sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din traficul pe Internet.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite