TVA va fi rambursata in functie de riscul fiscal al firmelor
0Firmele cu risc ridicat vor fi controlate inainte de aprobarea rambursarii TVA
Ministerul Finantelor si casele de consultanta discuta un proiect de ordin pentru instituirea unei proceduri de rambursare rapida a TVA, in functie de categoria de risc fiscal in care se incadreaza firmele, a declarat Rodica Segarceanu, tax partner la firma Deloitte Romania. Ea a mentionat ca vor exista trei categorii de riscuri: minim, mediu si ridicat. Pentru firmele din prima categorie, autoritatile fiscale vor aproba rambursarea TVA la cererea acestora, fara alte formalitati. In cazul societatilor cu risc mediu, reprezentantii administratiilor financiare vor solicita documente suplimentare, iar firmele incadrate in categoria de risc ridicat vor fi controlate fiscal inainte de aprobarea rambursarii de TVA. Potrivit lui Segarceanu, detaliile procedurii nu au fost inca finalizate, insa punctajul va fi acordat firmelor solicitante printr-o analiza de risc si va fi calculat prin mijloace electronice. Surse din Ministerul Finantelor au declarat pentru Adevarul ca modul de stabilire a categoriilor de risc se va face in mod obiectiv, la fel cum s-a intamplat si in cazul esalonarilor acordate pe baza Ordonantei 40. "Totul va fi transparent, iar computerul va fi cel care va alege", au precizat sursele citate. Astfel, pentru fiecare firma se va constitui o asa-numita "fisa de ajustare". In prima etapa se va stabili standardul individual negativ al firmei. Mai precis, se va stabili suma maxima reprezentand TVA care poate fi rambursata fara control si comportamentul fiscal al platitorului. Criteriile luate in considerare vizeaza marimea capitalului social, rezultatele financiare, valoarea si numarul deconturilor de TVA care nu au fost depuse, raportul dintre vanzari si achizitii, obligatiile fiscale, numarul de rambursari solicitate s.a.m.d. "Pentru fiecare dintre aceste criterii se acorda un anumit numar de puncte. Mecanismul este destul de complicat, dar ideea este ca, pentru a fi incadrata intr-o categorie de risc cat mai scazuta, o firma trebuie sa acumuleze cat mai putine puncte", ne-au declarat sursele citate. Etapa a doua (etapa de risc) vizeaza exclusiv toate sumele si obligatiile de plata pe care firma analizata le are de achitat catre buget. "Toate aceste date vor fi introduse in calculator, care va decide in ce categorie de risc se inscrie o anumita firma si cum se va face rambursarea de TVA", au mai precizat sursele citate.