TVA de 5%, aplicată pentru prima locuinţă achiziţionată cu o valoare de până în 140.000 de euro
0TVA de 5% va fi aplicată doar o singură dată, numai pentru prima locuinţă, cu o valoare maximă de 140.000 de euro, se arată într-un proiect de lege al Ministerului Finanţelor care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2022, plafonul valoric pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale se majorează la 140.000 de euro, echivalent în lei~, se arat[ ]n nota de fundamentare a proiectului.
„Întrucât aplicarea cotei reduse de TVA pentru livrarea de locuinţe, conform legislaţiei europene şi naţionale în domeniu, trebuie să se circumscrie caracterului social, se impune reglementarea posibilităţii achiziţionării cu cota redusă de TVA de 5%, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice a unei singure locuinţe a cărei valoare depăşeşte suma de 450.000 lei, dar nu depăşeşte suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, reprezentând echivalentul în lei a aproximativ 140.000 euro. Totodată, este necesară instituirea unei pârghii de control, prin introducerea unui Registru în care se înscriu toate tranzacţiile cu locuinţe care beneficiază de cota redusă, indiferent de valoare. Pe baza acestui registru se verifică îndeplinirea condiţiei referitoare la achiziţionarea cu cota redusă de TVA de 5% a unei singure locuinţe a cărei valoare depăşeşte suma de 450.000 lei, dar nu depăşeşte suma de 700.000 lei, exclusiv TVA”, precizează documentul citat.
În prezent, cota redusă de 5% a TVA este aplicată pentru livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 metri pătraţi, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 450.000 lei (aproape 91.000 de euro la cursul actual), exclusiv TVA, achiziţionate de persoane fizice.