Transgaz vrea să dea acţionarilor jumătate din profitul de 502 milioane de lei de anul trecut şi să împrumute alţi 500 de milioane de lei pentru investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de stat Transgaz Mediaş, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România, propune acţionarilor acordarea de dividende în valoare de 256,6 milioane lei, puţin peste jumătate din profitul net de 502,5 milioane de lei înregistrat anul trecut.

Dividendele propuse sunt de 21,8 lei pe acţiune, în creştere cu 24% faţă de nivelul de anul trecut.

Plata acestora va începe în 15 iulie, propunerea fiind supusă aprobării AGA programată pentru 27 aprilie, potrivit unui comunicat al companiai transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.

Din profitul înregistrat anul trecut, compania urmează să folosească 220 milioane de lei pentru asigurarea surselor de finanţare şi 26 milioane de lei pentru acoperierea pierderilor contabile din anii trecuţi.

Concomitent, Transgaz vrea să emită obligaţiuni corporative negarantate de până la 500 milioane lei pentru finanţarea programului de investiţii până în 2023. Obligaţiunile ar urma să aibă o maturitate de cinci ani şi dobândă fixă.

Transgaz a înregistrat anul trecut venituri de 1,69 miliarde lei, în creştere cu 8,8%, şi un profit net mai mare cu 51,7%, la 507,4 milioane lei.

Societatea este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, care are o participaţie de 58,5%. Restul acţiunilor sunt controlate de către acţionarii de pe bursă. 

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/transgaz" target="_blank">View the story "transgaz" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite