Tarom a demarat procedura pentru achiziţia a două aeronave

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de stat Tarom a demarat, la începutul lunii februarie, o procedură pentru achiziţia a două aeronave, în contextul asumării obiectivului de reînnoire a flotei.

Cele două aeronave vor fi achiziţionate în leasing operaţional (dry lease), iar în acest moment procedura se află în etapa de evaluare a ofertelor.

Tarom a retras anul trecut două aeronave Airbus A310, cumpărate în 1992 de Guvernul Petre Roman. Flota companiei numără 21 de aeronave, dintre care doar 19 operează în acelaşi timp, din cauza operaţiunilor de mentenanţă, potrivit conducerii companiei.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut recent companiei aeriene de stat Tarom o analiză privind achiziţionarea altor două aeronave de lung curier până la sfârşitul acestui an, în locul celor două avioane Airbus A310 retrase anul trecut, şi cere ”deblocarea situaţiei” la nivelul departamentului comercial al companiei.

Reînnoirea flotei şi etapele pe care Tarom le va parcurge, pentru îndeplinirea acestui obiectiv asumat prin Programul de Guvernare au fost discutate marţi de ministrul Transporturilor, premierul Sorin Grindeanu şi directorul general al TAROM, Eugen Davidoiu.

Până în acest moment au fost analizate ofertele primite de la producătorii mari de aeronave, precum şi de la firmele de leasing din domeniu, potrivit Ministerului Transporturilor.

Ministrul i-a prezentat premierului situaţia economică la zi a Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene. Printre obiectivele actualei conduceri se regăsesc reducerea pierderilor şi regândirea politicii comerciale.

Atât primul ministru cât şi ministrul Transporturilor au subliniat importanţa unei companii aeriene naţionale sigure care să ofere servicii de calitate şi preţuri competitive pentru pasagerii săi.

Tarom a pierdut anul trecut poziţia a doua în clasamentul liniilor aeriene prezente în România, fiind depăşită de Blue Air. Liderul pieţei, din punct de vedere al numărului de pasageri transportaţi, este Wizz Air.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite