Tăriceanu: Creşterea PIB va depăşi 8%, în 2006
Nivelul de creştere economică pe ansamblul anului trecut va depăşi, probabil, 8%, a afirmat premierul Călin Popescu Tăriceanu. "Trebuie să aşteptăm cifrele Institutului Naţional de
Nivelul de creştere economică pe ansamblul anului trecut va depăşi, probabil, 8%, a afirmat premierul Călin Popescu Tăriceanu. "Trebuie să aşteptăm cifrele Institutului Naţional de Statistică, dar părerea mea este că vom depăşi 8% creştere economică, în 2006", a spus Tăriceanu. Creşterea economică din 2006 a fost estimată în intervalul 7,3-8,3%, având în vedere ritmul de 7,8% consemnat după primele nouă luni şi tendinţele înregistrate în trimestrul al patrulea în ultimii ani. "Din practică, creşterea economică anuală se situează în jurul valorii la nouă luni, plus/minus o variaţie cuprinsă între 0,1% şi 0,5%", a declarat, în luna decembrie, Adriana Ciuchea, director general al Direcţiei de Conturi Naţionale şi Sinteză Macroeconomică a Institutului Naţional de Statistică. Iar, pentru anul viitor, Comisia Naţională de Prognoză estimează un ritm de 6,5% al creşterii economice. (Mediafax)





















































