Tanczos Barna, viitorul ministru al Mediului: „Singura soluţie pentru a depăşi criza depozitelor de deşeuri este să susţinem economia circulară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
POluare în Bucuresti foto ISU

Tanczos Barna, propus şi avizat favorabil în comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru Ministerul Mediului, a declarat miercuri că singura soluţie pentru a depăşi criza depozitelor de deşeuri este de a susţine economia circulată şi de a face reciclare.

„Întrebarea este cât de eficienţi suntem în implementare şi cât de rapid putem să atingem acest obiectiv. Fără doar şi poate, singura soluţie pentru a depăşi această criză a depozitelor de deşeuri este să susţinem economia circulară, să facem reciclare, astfel încât să nu mai punem presiune pe depozitele de deşeuri”, a afirmat Tanczos Barna, la finalul audierilor în comisii.

Referitor la calitatea aerului, acesta a spus că este necesar ca atitudinea oamenilor şi comportamentul în viaţa de zi cu zi să se schimbe, cât şi să fie construite piste pentru biciclete şi folosite mijloace alternative de transport. El a adăugat şi că trebuie crescut numărul de staţii de măsurare şi monitorizare a calităţii aerului.

„Administrativ vorbind, avem obligaţia de a creşte numărul de staţii de măsurare şi de monitorizare a calităţii aerului. Aici, agenţiile din subordinea ministerului trebuie să fie mult mai eficiente să realizăm acel obiectiv şi să nu mai avem aceste puneri în întârziere şi să nu mai avem riscul de infringement.

Calitatea aerului însă nu poate fi îmbunătăţită de Ministerul Mediului, ci de viaţa noastră care trebuie să se schimbe, de atitudinea noastră, de comportamentul nostru, de modul în care trăim. Trebuie să construim piste de biciclete, trebuie să folosim mai mult mijloacele alternative prin care ajungem din punctul A în punctul B şi trebuie să reducem această presiune pe care o generăm tot noi asupra aerului şi asupra mediului înconjurător”, a completat Tanczos Barna.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite