VIDEO Asfaltare de mântuială la Vatra Dornei: Ce s-a turnat se îndepărtează cu mâna goală

VIDEO Asfaltare de mântuială la Vatra Dornei: Ce s-a turnat se îndepărtează cu mâna goală

Monitorizarea lucrărilor de asfaltare de la Vatra Dornei, indică lucrări de mântuială: asfaltul abia turnat pe o stradă din oraş poate fi ridicat cu mâinile goale.

„Localnicii spun că lucrarea nu va rezista nici măcar câteva luni. Şi experţii le dau dreptate şi spun că drumul, pe care se circulă deja, nu este sigur. Ca să justifice lucrările care au costat milioane de euro, primarul are altă teorie”, scrie observator.tv.
 
„Lucrările sunt predate pe mâini sigure. Iar ceea ce se întâmplă acum este doar o egalizare a asfaltului. Şi un beton, dacă nu îl laşi să se întărească, normal că-l modelezi cum vrei şi cu mâna”, a declarat Ilie Boncheş, primarul oraşului Vatra Dornei.
 
 
Compania Naţională de Drumuri însă, chiar dacă nu este responsabilă de lucrări, spune că asfaltul nu va dura mult timp.
 
Nu este normal ca un asfalt să se desprindă imediat după ce a fost turnat. Bineînţeles că acest gen de lucrare nu reprezintă o siguranţă pentru cei care circulă în zonă”, a spus la rândul său Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.
 
Proiectul de asfaltare a străzilor din Vatra Dornei are o valoare de 3,2 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: