Viaţă de cobai în România

Mi-am depus Declaraţia 600 şi mă simt ca un cobai. Am depus-o la administraţia financiară, stând la două cozi, una pentru depunerea unui exemplar, cealaltă pentru obţinerea ştampilei pe exemplarul meu.

În seara aceleiaşi zile, am constatat că pe Spaţiul Virtual ANAF a apărut varianta electronică a declaraţiei, deci, dacă aş fi avut puţină răbdare aş fi trimis-o digital, n-aş fi pierdut timp din viaţa mea, la două cozi.

Peste trei zile, Liviu Dragnea a ieşit la declaraţii şi a zis că termenul de depunere se va extinde, a vorbit cu premierul desemnat, şi se va adopta o ordonanţă de urgenţă în prima şedinţă de guvern. Mai mult, se va revizui. În seara aceleiaşi zile, proiectul de OUG a apărut pe site-ul Ministerului de Finanţe, cu un articol unic: se amână până pe 1 martie.

Urmărind toată această întorsătură, mă încearcă furia şi dezgustul. Încerc din răsputeri să nu-mi plâng de milă. În public. Mai bine plâng în baie, să nu mă vadă nimeni. Mai plâng şi pentru că am să plătesc CAS şi CASS de-o să mă usture în cur. Cur de cobai.   

Dar condiţia mea de cobai mi se pare cu atât mai dramatică, cu cât am trecut printr-o mulţime de experimente. Comuniştii au experimentat pe viaţa mea „societatea socialistă multilateral dezvoltată şi înaintarea României spre comunism“. Apoi, aceiaşi comunişti deghizaţi în capitalişti au experimentat „tranziţia“ la capitalism. Viaţa mea a fost, până la urmă, o mostră bună pentru experimente. Din păcate, nimeni nu mi-a spus că sunt un cobai. Poate mi-a spus cineva, demult, dar creierul meu de cobai n-a reacţionat, pentru că am fost şi sunt un cobai.

Cu fărâma de luciditate pe care o mai pot exersa în viaţa mea de cobai din România pot să-mi exprim regretul că m-am născut în această ţară. Nu mă pot împăca cu îndemnul: „Noi să fim sănătoşi, că belele curg!“, Sănătate de cobai. Este un îndemn specific imbecilităţii româneşti. Chiar şi sănătatea nu mi-o pot proteja în sistemul medical românesc. Atunci, de ce să mai fiu sănătos, ca să fiu bun de cobai plin de belele?

Cu fărâma de luciditate care mi-a mai rămas, îmi amintesc că, încă de la începuturile vieţii mele de cobai, am simţit că ceva nu este în regulă cu experimentele la care eram supus: unii profitau de privilegii pe care, după socoteala mea, nu le meritau, pentru că erau jeguri şi mediocrităţi. Intrau uşor pe uşa din dos, uşă neştiută de cobai, şi ajungeau mai sus, privilegiaţi şi puternici. N-am râvnit niciodată la puterilor lor. Credeam în puterea mea. Putere de cobai. Dar mi-am spus atunci, că poate este o impresie de-a mea, tânăr cobai, lucrurile se vor rezolva, cei care muncesc cu onestitate, cu râvnă, care se pregătesc, care învaţă, care sunt competenţi şi profesionişti vor lua locurile jegurilor şi mediocrităţilor parvenite. Nu cred că se va întâmpla acest lucru în România. Niciodată. Experimentele, aplicate de jeguri şi mediocrităţi, vor fi transmise din generaţie în generaţie, ca o „ştafetă nevăzută“, de către o „elită“ conducătoare jegoasă şi execrabilă.

Mi-am depus Declaraţia 600. Şi nu mai am nimic de declarat despre România.