Uniunea Europeană pune tunurile pe multinaţionalele care-şi externalizează profiturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
uniunea europeana

De la 1 ianuarie 2019, toate statele membre trebuie să ia măsuri antiabuz cu caracter juridic obligatoriu, care vizează principalele forme de evitare a obligaţiilor fiscale practicate de multinaţionale, a anunţat duminică Comisia Europeană

„Comisia a luptat cu consecvenţă şi mult timp împotriva planificării fiscale agresive. Lupta nu este încă câştigată, dar aceasta reprezintă un pas foarte important în lupta noastră împotriva celor care încearcă să profite de lacune în sistemele fiscale ale statelor noastre membre pentru a evita plata unor imozite de miliarde de euro”, a declarat comisarul pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, în comunicatul CE.

Normele se bazează pe standardele globale elaborate de OCDE în 2015 cu privire la erodarea bazei impozabile şi transferul profiturilor (BEPS) şi ar trebui să contribuie la prevenirea deturnării profiturilor neimpozitate în afara UE.

Conform noilor norme, toate statele membre vor putea să impoziteze profiturile transferate în ţări cu un nivel redus de impozitare în care societatea nu are o activitate economica reală (norme privind societăţile străine controlate). Câştigurile în ceea ce priveşte activele precum proprietatea intelectuală, care au fost transferate de pe teritoriul UE, vor deveni de acum încolo, de asemenea, impozabile în UE (norme privind impozitarea la ieşire).

Pentru a descuraja societăţile să creeze acorduri de îndatorare artificiale menite să reducă la minimum impozitele, statele membre vor putea limita cuantumul dobânzii nete pe care o societate îl poate deduce din venitul său impozabil (norme privind limitarea deductibilităţii dobânzii).

Societăţile vor fi împiedicate să exploateze neconcordanţele din legislaţia fiscală a două ţări diferite din UE pentru a evita impozitarea (norme privind tratamentul neuniform al elementelor hibride). De asemenea, statele membre au de acum posibilitatea de a aborda mecanismele de evitare a obligaţiilor fiscale care nu fac obiectul unor norme specifice de combatere a evitării obligaţiilor fiscale (norma generală anti-abuz).

Propuse mai întâi de Comisie în 2016, normele obligatorii din punct de vedere juridic, cunoscute sub numele de ATAD (Directiva împotriva evitării obligaţiilor fiscale), au fost convenite rapid, pentru a stimula eforturile globale de combatere a planificării fiscale agresive. Acordul a urmat acordului dintre ţările OCDE privind recomandările de limitare a erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor (BEPS) şi a făcut din UE un lider mondial în ceea ce priveşte abordarea politică şi economică a impozitării societăţilor.

Acordul a fost prelungit în februarie 2017 pentru a se asigura ca schemele de orice tip, bazate pe tratamentul neuniform al elementelor hibride, nu pot fi utilizate pentru a se evita impozitarea în UE, chiar şi în cazul în care schemele respective implica ţări din afara UE. Normele care reglementează tratamentul neuniform al elementelor hibride care implica ţări din afara UE vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite