Ungaria, România şi Polonia au cele mai mari creşteri economice din UE

Ungaria, România şi Polonia au cele mai mari creşteri economice din UE

Ungaria, România şi Polonia au înregistrat cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, în primul trimestru al acestui an, arată datele publicate miercuri de institutul european de statistică Eurostat.

Ungaria a avut cel mai mare avans economic din UE, de 5,2%, în primele trei luni ale anului, faţă de trimestrul precedent înregistrând o creştere de 1,5%.

România este a doua clasată în topul european al celor mai mari creşteri economici, înregistrând un avans de 5,1%, în primul trimestru din 2019, faţă şi primul trimestru din 2018, şi de 1,3% faţă de trimestrul anterior.

Polonia are a treia cea mai mare creştere din UE, de 4,6%, în primul trimestru al acestui an, faţă de trimestrul anterior avansul fiind de 1,4%.

Cele mai mici creşteri economice au fost înregistrate în Italia, de numai 0,1%, Germania, de 0,7%, şi în Belgia şi Franţa, de 1,1%.

La nivelul Uniunii Europene, s-a înregistrat o creştere economică medie de 1,5%, în timp ce zona euro a avut un avans de 1,2%.

Conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică, economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5%, pe serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi cu 5,1% pe serie ajustată sezonier.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: