Un fost ministru anunţă concedieri masive la stat şi tăieri de lefuri, după alegerile parlamentare

Un fost ministru anunţă concedieri masive la stat şi tăieri de lefuri, după alegerile parlamentare

Un fost ministru al Muncii susţine că liberalii fac un experiment prin intermediul lui Ilie Bolojan, cel care a anunţat că dă afară jumătate din angajaţii CJ Bihor, acesta arătând de fapt intenţiile PNL, iar după alegeri vor urma concedieri masive şi tăieri de lefuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Conform economiştilor uneia dintre cele mai mari bănci din România, Guvernul Orban_PNL ar merge pe majorarea TVA.
Recenta triplare a taxei fitosanitare pentru fermieri introdusă de Guvern întăreşte ideea majorării taxelor şi impozitelor de către PNL. 
 
Refuzul prezentării bugetului şi principalelor indicatori macroeconomici pentru anul 2021, practica Guvernului de dreapta din anul 2010, dar şi anunţurile unor miniştri din Guvernul Orban precum că bugetarii sunt mulţi, coroborate cu cele de mai sus, întăresc tot mai mult ideea austerităţii ce va urma după alegerile din 06 decembrie 2020, dacă PNL va forma majoritatea în Parlament. Şi anume: majorări de taxe, tăieri salariale, concedieri de personal, dar şi un acord cu FMI.
 
Aşa cum au minţit că vor respecta Legea Pensiilor şi vor creste punctul de pensie cu 40%, aşa cum au minţit că vor respecta Legea Salarizării Unitare şi vor creste salariile cadrelor didactice, la fel mint şi acum. După alegeri vor tăia salariile bugetarilor şi, în paralel, vor concedia angajaţii din administraţie”, a declarat fostul ministru al Muncii, Marius Budăi.
 
Anterior, acesta amintise că, în ultimele zile, s-a vorbit în mass media, cu lux de amănunte, despre declaraţiile lui Ilie Bolojan, din noua sa funcţie de Preşedinte al Consiliului Judeţean Oradea. 
 
„Ajuns în instituţie, Bolojan, un om cu state vechi în administraţie, s-a arătat surprins de dimensiunea aparatului administrativ.
 
Acesta nu a pierdut timpul în a pune un verdict greu pentru jumătate din oamenii aflaţi în subordinea sa, punctând că 50% din posturile judeţene ar fi fost inutile. Două lucruri sunt interesante în acest model de operare. Ambele fac apel la felul în care liberalii vor acţiona dacă vor prelua guvernarea după parlamentarele de anul acesta”, a declarat fostul ministru al Muncii Marius Budăi.
 
„În primul rând, Bolojan nu s-a sinchisit să anunţe disponibilizări în timpul campaniei electorale. A făcut-o dintr-un senin total, fără niciun audit sau o analiză serioasă, după primele minute petrecute în instituţie. Planul disponibilizărilor în masă era demult centrul intenţiilor sale. Doar că, asemenea vulpii care seduce corbul, domnul Bolojan a evitat subiectul până la momentul oportun. (...) 
 
În al doilea rând, nimeni nu spune cu subiect şi predicat dacă jumătate din funcţionari vor fi daţi afară şi posturile vor fi desfiinţate integral, sau dacă jumătate din funcţionari vor fi daţi afară pentru ca doar o parte din posturile aferente să fie desfiinţate. (...) Sub pretextul eficientizării, se vor face concedieri masive, pentru ca mai apoi, sub pretextul reformei în administraţie, o parte din posturile lăsate libere să fie instantaneu populate cu pile, neamuri, rude, obligaţii de ordin politic.
 
Cazul Bolojan nu este o dovadă singulară a modului de operare liberal. Afaceristul Romeo Dunca, proaspăt uns preşedinte al CJ Caraş-Severin din partea PNL, şi-a anunţat deja intenţia de a da afară 500 de oameni. Ambii sunt, de fapt, cei aleşi de liberali să bătătorească poteca pentru patru ani de concedieri guvernamentale masive, dacă liberalii vor câştiga alegerile.”, a declarat Marius Budăi, citat de money.ro.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările