UE majorează sprijinul acordat sectorului apicol. Câţi bani în plus vor primi apicultorii

UE majorează sprijinul acordat sectorului apicol. Câţi bani în plus vor primi apicultorii

Comisia Europeană va oferi 120 milioane de euro sectorului apicol din UE în următorii trei ani pentru a sprijini rolul esenţial al acestuia în agricultură şi mediu. Aceasta reprezintă o creştere de 12 milioane euro faţă de sprijinul acordat pentru perioada 2017-2019.

Comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, a declarat: „Apicultura este o parte importantă a sectorului agroalimentar al UE, contribuind la menţinerea locurilor de muncă în zonele rurale. Albinele sunt de asemenea de importanţă vitală pentru sustenabilitatea agriculturii noastre şi pentru ecosisteme sănătoase. Drept urmare, trebuie să fie binevenit faptul că Politica Agricolă Comună, care lucrează în sinergie cu alte fonduri importante europene şi naţionale, oferă acum instrumente mai puternice pentru a sprijini sectorul”.

Sprijinul acordat de UE, dublat de contribuţiile statelor membre, se va aplica programelor naţionale de apicultură începând de la 1 august 2019 şi care se vor derula până la 31 iulie 2022. Aceste programe sunt elaborate la nivel naţional în cooperare cu sectorul apicol, cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile din sector şi comercializarea produselor lor. Măsurile includ, de exemplu, educaţia apicultorilor, sprijinul pentru începerea unei afaceri apicole, lupta împotriva paraziţiilor care afectează stupii şi cercetare sau măsuri de îmbunătăţire a calităţii mierii.

În 2018, în UE peste 600.000 de apicultori care deţineau peste 17,5 milioane de stupi. Apicultura este practicată în toate statele membre ale Uniunii Europene, iar UE este al doilea mare producător de miere din lume.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: