Se anunţă noi scumpiri în următoarele luni. De ce vor creşte preţurile şi care sunt alimentele pentru care românii vor plăti mulţi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Creşterea preţului la energie, dar şi alţi factori, vor provoca scumpiri ale alimentelor în medie cu 10-12% în următoarele luni, a transmis preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară Sindalimenta, Dragoş Frumosu.

„Fără discuţie vor fi scumpiri ale alimentelor, vizavi de creşterile de preţ la energie electrică şi la gaze, care sunt în urma liberalizării preţurilor şi absenţei măsurilor luate de Guvern. Liberalizarea s-a produs de ceva timp, era de aşteptat că preţurile (la energie, n.r.) vor creşte şi, chiar dacă am primit anumite garanţii, este evident că în momentul de faţă lucrurile nu stau deloc bine.", a afirmat Dragoş Frumosu, potrivit Agerpres.

Acesta consideră evident faptul că majorarea cu aproape 100% a preţului la energie electrică, creşterea la gaze, inclusiv creşterea preţului la combustibil din ultima perioadă, şi pe fondul secetei de anul trecut, care afecta zona de cereale, dar şi pandemia, care a condus la anumite măsuri de protecţie luate de unele ţări membre ale UE pentru populaţie, vor scumpi alimentele.

Liderul sindicatelor din industria alimentară a apreciat că este posibil ca preţul cărnii de porc şi al pâinii să crească cu aproape un sfert, iar produsele lactate să se scumpească cu 15%.

„Eu cred că vom avea o creştere medie de 8-10% a preţurilor alimentelor, în maximum trei luni, cu creşteri mai mari pe alte zone: la carnea de porc şi la preparate de porc cred că vom avea o creştere de 20-25%.”, a estimat Dragoş Frumosu.

Potrivit acestuia, şi preţul grâului de panificaţie a început în ultima perioadă să crească.

„A crescut cu vreo 30 de euro pe tonă în ultima perioadă şi dacă ţinem cont că sectorul de panificaţie are un consum mare de energie electrică, fiindcă majoritatea cuptoarelor sunt electrice, nu poţi să te aştepţi la altceva (decât la scumpiri, n.r.). 

Este firesc ca fenomenul acesta să vină foarte repede, inclusiv din cauza faptului că preţul grâului a început să crească. Chiar dacă fabricile de panificaţie au un stoc pentru câteva luni de zile, este evident că panificaţia va fi afectată prima. Cred că la panificaţie (creşterea preţului, n.r.) va merge fără discuţie la un 25%, nu ştiu dacă nu e puţin. Se discuta de o creştere de 15-20% înainte de ce se întâmplă cu preţul la energie, deci nu e imposibil ca scumpirea imediată să fie de peste 25%.”, a expicat sursa citată.

Conform liderului sindical, această majorare poate părea mică, pentru că la o pâine de 1,5 lei, preţul va ajunge la 1,9 lei, maximum 2 lei. Însă ţara nostră are un consum  de pâine destul de mare.

„Trebuie să ne gândim la populaţia săracă şi cu o familie mai numeroasă, care îşi cumpără pâine mai multă.”, a transmis Dragoş Frumosu, precizând că la produsele lactate creşterea va fi de 15% „fără discuţie”.

Scumpirile vor duce la scăderea vânzărilor şi la pierderi de locuri de muncă ale angajaţilor din domeniul alimentar, afirmă liderul sindicatelor.

„Toate aceste efecte negative şi pe fondul aceloraşi venituri ale populaţiei şi a creşterii preţurilor vor face mai mult ca sigur ca vânzările să scadă, probabil că multe din întreprinderile mici şi mijlocii (din domeniul alimentar, n.r.) nu vor face faţă şi se vor închide, probabil că vom avea disponibilizări masive şi riscăm să ne îndreptăm spre cât mai multe importuri de alimente. 

Sunt convins că după creşterile de preţuri în industria alimentară vânzările vor scădea, iar pericolul cel mai mare este pierderea locurilor de muncă ale angajaţilor din industrie. 

Salariile în industria alimentară sunt foarte mici, exceptând un personal considerat să spunem de top, 20% din angajaţi care au nişte poziţii mai importante şi mai responsabile în companii, majoritatea salariilor sunt cu 200-300 de lei peste salariul minim pe economie. 

Deci un om din industria alimentară câştigă în jur de 1.800 de lei, maximum 2.000 de lei net, deşi e mult spus 2.000 de lei. Cei de la companiile multinaţionale câştigă probabil cu 500-600 de lei peste, dar sunt nişte venituri insuficiente. 

Sigur vor scădea vânzările, în primă fază probabil companiile mai mari vor reduce numărul de schimburi, cele mai mici, care nu rezistă, se vor închide, iar disponibilizările vor apărea fără discuţie în jumătate de an, dacă nu se trezeşte cineva de la Guvern să găsească nişte soluţii", a încheiat Dragoş Frumosu, transmite Agerpres. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite