Schimbări importante pentru şoferi. Vor putea deconta daunele de la firma de asigurări unde au încheiat RCA

Schimbări importante pentru şoferi. Vor putea deconta daunele de la firma de asigurări unde au încheiat RCA

Şoferii îşi vor putea deconta daunele de la firma de asigurări unde au încheiat propria poliţă RCA în perioada următoare, iar Guvernul pregăteşte, la iniţiativa ASF, o ordonanţă de urgenţă în acest sens, a declarat Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, într-un interviu acordat Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

El a arătat că această procedură, numită decontare directă, exista şi până acum, dar era opţională, însă, odată cu schimbarea legislaţiei, acest lucru va deveni obligatoriu pentru întreaga piaţă. Astfel, şoferii îşi vor putea deconta imediat dauna, iar companiile de asigurări vor rezolva mai departe problema între ele.

„Decontarea daunelor se va face clar de firma unde v-aţi asigurat. Şi firmele de asigurări se vor deconta între ele. Deci nu o să mai fie chestiunea ca dumneavoastră care aveţi o daună de la un alt şofer de autovehicul să luaţi asigurarea respectivului şi aşa mai departe. Consumatorul va fi, să zicem, mulţumit, în sensul că îşi decontează imediat dauna şi companiile de asigurări se decontează între ele”, arată Nicu Marcu, în interviul acordat Agerpres.

Preşedintele ASF a declarat că în Parlament se află de o bună perioadă de timp o lege care reglementează decontarea directă, dar încă n-a fost aprobată. Astfel, şeful ASF a discutat cu fostul ministru al Finanţelor, actualul premier, să înceapă o avizare şi o aprobare a decontării directe prin Ordonanţă de Urgenţă.

El a afrmat că acest lucru se va întâmpla „probabil într-un timp relativ scurt”. „În continuare o să luăm legătura cu cei de la Guvern ca să parcurgă circuitul cât mai repede. Cu cât mai repede se aprobă această Ordonanţă de Urgenţă, cu atât mai repede se rezolvă situaţia în piaţă”, a spus Nicu Marcu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările