Schema Agro Invest, cu garanţii de un miliard de lei pentru fermieri, în primă lectură la Guvern

Schema Agro Invest, cu garanţii de un miliard de lei pentru fermieri, în primă lectură la Guvern

Florin Cîţu Foto gov.ro

Schema Agro Invest de garantare a creditelor pentru companiile din agricultură a fost discutată într-o primă lectură în şedinţa de Guvern de vineri.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Suntem pregătiţi cu actul normativ, astăzi - în primă lectură. Important - această schemă va avea un plafon de garanţii de un miliard de lei şi este pe aceleaşi principii pe care le avem la IMM Invest. Totuşi, sunt câteva lucruri specifice sectorului agricol din România”, a spus ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, în şedinţa de guvern.

Premierul Ludovic Orban a menţionat că Guvernul trebuie să ofere garanţii pentru finanţare, astfel încât să se elimine dependenţa pe care o au fermierii de tipul de creditare care este utilizat şi care „într-un fel îi obligă să vândă la recoltare, adică în momentul cel mai prost al pieţei, când e oferta cea mai mare la o cerere care este menţinută în mod deliberat la un nivel scăzut”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările