Românii pot cumpăra online titluri de stat Tezaur. Ministerul Finanţelor: Este necesară înregistrarea în SPV

Românii pot cumpăra online titluri de stat Tezaur. Ministerul Finanţelor: Este necesară înregistrarea în SPV

Foto: Arhivă Adevărul

Românii pot investi online în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4,25%, 4,75% şi 5,10%, a informat, joi, Ministerul de Finanţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Românii pot investi online, din 8 decembrie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4,25%, 4,75% şi 5,10%. Titlurile de stat pot fi cumpărate online până pe 19 decembrie, inclusiv, de la unitãţile Trezoreriei Statului până pe 20 decembrie 2021, dar şi prin Compania Naţională Poşta Română până pe 17 decembrie 2021, pentru mediul urban şi 16 decembrie 2021, pentru mediul rural.”, arată Ministerul de Finanţe.
 
Potrivit sursei citate, persoanele fizice interesate să cumpere online titluri de stat TEZAUR trebuie sã se înregistreze în Spaţiul Privat Virtual (SPV) şi pot consulta Ghidul Tezaur ONLINE disponibil aici.
 
De asemenea, persoanele fizice înregistrate în SPV pot realiza urmãtoarele operaţiuni privind titlurile de stat TEZAUR lansate prin intermediul unitãţilor Trezoreriei Statului:
 
- să deschidă contul de subscriere pe numele investitorului la o unitate a trezoreriei selectată. Contul este necesar pentru a putea subscrie titluri de stat în cadrul perioadei de subscriere şi pentru a primi dobânda anualã şi valoarea nominalã la scadenţă;
 
- să subscrie titluri de stat TEZAUR, în perioada de subscriere, prin intermediul contului de subscriere deschis la unitatea Trezoreriei Statului pe numele investitorului, cu excepţia ultimei zile din perioada de subscriere stabilitã prin prospectul de emisiune;
 
- să vireze din contul de subscriere al investitorului cãtre un cont bancar deschis pe numele acestuia sau cãtre un alt cont de subscriere al aceluiaşi investitor deschis la o altã unitate a Trezoreriei Statului.
 
Detalii privind înregistrarea în SPV sunt disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor sau pe portalul ANAF.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările