România are producţii istorice de cereale, cele mai mari din Europa, dar Vestul ne bate la randament

România are producţii
istorice de cereale, cele mai mari din Europa, dar Vestul ne bate la randament

Pământul românesc dă producţii record an de an, România fiind fruntaşă anul trecut în Europa la porumb şi floarea soarelui. Cu toate acestea, pentru că suprafaţa ţării noastre este mai mare decât a altor state, la randamentul la hectar statele din Vest ne întrec.

Ştiri pe aceeaşi temă

Recolta totală de cereale a României s-a ridicat anul trecut la 31,1 milioane de tone, cu 4 milioane de tone mai mare decât în 2017 şi cea mai mare din istoria ţării, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

România a devansat, aşadar, principalele state producătoare din Europa la producţia anumitor cereale.

Producţia de porumb a României s-a ridicat anul trecut la nivelul record de 18,3 milioane de tone, la o suprafaţă cultivată de 2,3 milioane de hectare. Însă în ceea ce priveşte randamentul, România a înregistrat o producţie de 7,74 tone de porumb la hectar. Spre comparaţie, Franţa, al doilea mare producător de porumb, a avut un randament de 8,79 tone de porumb la hectar. Germania, pe locul trei în clasament, a înregistrat un randament de 8,14 tone de porumb la hectar.

Şi la producţia de floarea soarelui, România a fost fruntaşă în Europa anul trecut, cu o producţie de 3,08 milioane de tone la o suprafaţă cultivată de 1,098 milioane de hectare. În ceea ce priveşte randamentul, aici doar Ungaria ne-a depăşit cu o producţie de 2,97 tone la hectar, în timp ce România a înregistrat o producţie de 2,81 tone la hectar.

De ce înregistrează România randamente mici

Principalul motiv pentru care România înregistrează randamente mici la hectar, în ciuda producţiilor record, este dat de fermele mici de până în 10 hectare, care trag în jos media randamentelor. Din totalul exploataţiilor mici şi foarte mici din Europa, aproape 40% sunt din România, arată datele INS. Astfel, deşi marii fermieri au producţii la hectar similare cu statele din Vest, numărul mare de ferme mici din România, care nu se pot ridica la acelaşi randament, afectează media totală.

Specialiştii îi sfătuiesc pe micii fermieri să treacă de la „sămânţa din porumbar” la folosirea soiurilor hibride, pentru a-şi majora randamentele. „Trebuie să treacă la hibrizi. Un sac de seminţe costă 100 euro şi se pot obţine trei tone în plus. Este rentabil”, explică Lucian Buzdugan, director general Agricost. Buzdugan precizează că marii fermieri, care cultivă pe suprafeţe ce depăşesc 500 de hectare, folosesc, de câţiva ani, seminţe hibride şi tehnologii avansate, iar acestea au condus la randamente bune, cuprinse între 8 şi 12 tone la hectar. „Potenţialul de producţie este, însă, mai mare, până la 20 de tone pe hectar, dacă terenurile sunt irigate”, a declarat Lucian Buzdugan, director general Agricost.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: