România şi Italia, singurele ţări din UE care au accesat şi partea de împrumuturi din PNRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a transmis, marţi, că România şi Italia sunt singurele ţări din Uniunea Europeană care au accesat partea de împrumuturi din Facilitatea de Recuperare şi Rezilienţă a UE.

Potrivit acestuia, restul ţărilor europene au accesat doar partea de granturi pentru că nu se ştie cum va evolua economia.

„Aici e o problemă fundamentală, de gândire: din cunoştinţele mele, majoritatea ţărilor, în afară de România şi Italia - nu ştiu dacă mai e şi altă ţară - majoritatea ţărilor cer numai partea de granturi. Toate celelalte ţări, 25 de ţări ale Uniunii Europene, au spus că nu vor partea de împrumuturi. De ce? Pentru că la momentul de faţă nu ştim cum vor evolua lucrurile, nu ştim cum evoluează economia. Numai România şi Italia - care a cerut 222 de miliarde din PNRR - au cerut şi acest capitol de împrumuturi", a afirmat Florin Jianu, potrivit Agerpres.

Liderul organizaţiei patronale a IMM-urilor a criticat faptul că în PNRR granturile sunt destinate sectorului public, în timp ce împrumuturile din program sunt alocate mediului privat.

„Dacă tot ceri acest capitol de împrumuturi, nu e acceptabil ca întreaga povară să o transferi pe mediul privat şi să spui că spre mediul privat vor merge eminamente împrumuturi, dobânzi subvenţionate şi aşa mai departe, deci fonduri rambursabile, şi să duci fondurile nerambursabile în zona publică, în zona de stat. Că nu creezi valoare adăugată acolo: acolo banii se vor duce pe nişte tipuri de reforme, asistenţă tehnică şi aşa mai departe, ori în zona privată aveai nevoie de această capitalizare a firmelor, care nu se face mărind gradul de îndatorare, se face punând acolo în parte granturi", a precizat Florin Jianu.

Sectorul public nu va fi capabil să absoarbă banii alocaţi prin PNRR

„Fac o prognoză: ştiţi ce se va întâmpla cu PNRR? Ce s-a întâmplat cu toate programele operaţionale: la sfârşit se vor uita cum să dea bani către mediul privat, pentru că mediul public n-a fost în stare să absoarbă acei bani. De ce nu ne asumăm la un moment dat că începem cu mediul privat, nu terminăm cu mediul privat. 

Aţi văzut, pe POR, pe toate programele operaţionale s-a întâmplat exact la fel: au văzut că în mediul public nu reuşesc să cheltuiască banii şi au transferat o grămadă de bani proiectelor din mediul privat, aplicaţiilor din POR sau din alte programe. De ce nu facem de la început chestiunea asta?", a menţionat Florin Jianu. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite