Ridicarea pragului SIF, bucuria speculatorilor

Decizia deputaţilor de a majora la 5% limita de deţinere a acţiunilor SIF a crescut cotaţiile societăţilor. Cine a cumpărat acum o lună poate marca profituri substanţiale. Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor a dat luni aviz favorabil unui proiect legislativ elaborat în 2009, privind creşterea pragului de deţinere la Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) de la 1% la 5%. Următorul pas ar fi ca proiectul să fie

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar dacă acest vot e doar unul intermediar şi până la aplicarea efectivă a deciziei mai e destul timp de aşteptat, cotaţiile celor cinci SIF-uri au avansat semnificativ, fapt care favorizează speculaţiile pe termen scurt. Concret, cine a cumpărat acum o lună acţiuni la una sau mai multe SIF-uri în valoare de, să zicem, 1.000 de lei, are acum în cont peste 1.200 de lei.

Altfel spus, cei care deţin portofolii de acţiuni la SIF sunt astăzi mai bogaţi cu până la 21% faţă de începutul lunii trecute. Încă din prima zi după aflarea veştii că pragul SIF ar putea fi ridicat, speculatorii au introdus la Bursă ordine de cumpărare şi au ridicat preţurile acţiunilor cu până la 5,84%. Proiectul a fost avizat încă din 2009 în Senat, însă de atunci nu a mai fost discutat în Camera Deputaţilor, care este camera decizională.

Legislaţia actuală a pieţei de capital prevede că un investitor sau un grup de persoane care acţionează în mod concertat nu poate deţine mai mult de 1% din acţiunile unei Societăţi de Investiţii Financiare, iar în cazul depăşirii acestui prag respectivele persoane sunt obligate să vândă deţinerile care depăşesc 1% în termen de trei luni.

O măsură bună şi pentru marii investitori

„În prezent, valoarea unui SIF oscilează în jurul cifrei de 100 de milioane de euro, astfel că pragul de 1% impune o limită de deţinere de un milion de euro. Pentru marii investitori, această sumă nu este suficient de mare ca să fie atractivă", ne-a declarat brokerul Nicu Gherguş, managerul companiei Confident Invest. El apreciază că ridicarea pragului de deţinere la 5% va impulsiona piaţa de capital, lăsându-i pe investitorii de anvergură să se exprime liber fără ca vreunul dintre ei să poată prelua controlul.

5% este limita la care ar putea fi ridicat pragul de deţinere la Societăţile de Investiţii Financiare, faţă de nivelul actual de 1%.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările