Raluca Turcan, îngrijorată de numărul românilor plătiţi cu salariul minim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, marţi, că este necesar ca salariul minim să fie stabilit în urma dialogului social şi pe baza unor indicatori prevăzuţi într-o lege, menţionând că este îngrijorată de numărul mare de angajaţi, plătiţi cu salariul minim.

„În privinţa salariului minim european, simt nevoia să fac câteva precizări. În primul rând, la nivel european, este vorba despre o dezbatere şi este un proces în curs, în care ţările îşi exprimă variantele de abordare ale salariului minim.

În România, ştiţi că anul trecut, pentru prima dată, salariul minim a rezultat dintr-un dialog social şi a fost calculat în baza unor indicatori obiectivi, astfel încât să crească şi salariul, dar să fie şi susţinut de economie. Acelaşi lucru ne propunem şi pe viitor. 

Dar, în plus faţă se asta, ne dorim o variantă predictibilă, adică să nu fie nevoie ca  în fiecare an să venim cu un HG în urma dialogului social, să decidem indicatorii pe care îi luăm în calcul, ci să venim cu un act normativ, care să spună că, în România, salariul minim va avea următorii indicatori la bază. Astfel încât şi mediul economic să cunoască din timp ce salarii trebuie să plătească şi oamenii să aibă predictibilitatea creşterii veniturilor lor.”, a transmis ministrul Muncii, potrivit Antena 3.

Aceasta a precizat că este îngrijorată de numărul mare de angajaţi, mai ales în sectorul privat, plătiţi, în acest moment, cu salariul minim şi consideră că această discuţie trebuie să fie una permanentă, temeinică, astfel încât să se găsească acea variantă de salariu minim care să fie atractivă şi pentru angajatori, ca să nu mai apeleze la forme de plată la gri, cu tot felul de stimulente pe lângă salariul minim pentru angajaţi pentru că, în felul acesta, îi privează de contribuţia la pensiile de care vor beneficia atunci când vor ieşi la pensie şi în acelaşi timp şi pentru angajaţi, pentru a le creşte calitatea vieţii. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite