Problemele se ţin lanţ de patronii din turism şi HoReCa: Angajaţii români sunt atraşi de ofertele din străinătate

Problemele se ţin lanţ de patronii din turism şi HoReCa: Angajaţii români sunt atraşi de ofertele din străinătate

Foto: Mediafax

Angajatorii din România au parte de o competiţie puternică din partea operatorilor de turism şi HoReCa din străinătate, care au nevoie urgent de forţă de muncă şi care plătesc, totodată, salarii mai mari decât cele din ţara noastră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unei platforme de recrutare din România, nevoia angajatorilor de a-şi reîntregi echipele este cu atât mai mare cu cât a început sezonul estival, au fost reluate evenimentele private şi corporate, iar restaurantele, terasele şi hotelurile funcţionează din nou într-o dinamică normală.
 
Cu toate acestea, dacă piaţa angajatorilor din HoReCa şi-a revenit la ce ştiam în 2019, piaţa candidaţilor s-a schimbat destul de mult. O bună parte dintre cei care lucrau în domeniu şi au rămas fără job în 2020 sau, pur şi simplu, s-au speriat de restricţiile impuse în acest sector şi şi-au pierdut încrederea în revenirea lui au decis să plece spre zone mai stabile. 
 
„Retailul a fost unul dintre domeniile care au preluat cei mai mulţi candidaţi care au părăsit HoReCa. O dată pentru că aici s-au făcut constant angajări masive şi nu doar în Bucureşti, ci şi în tot restul ţării. Apoi, pentru că este un domeniu în care te poţi angaja şi dacă nu ai cursuri de specialitate, deci schimbarea se poate face destul de repede", a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România, potrivit Agerpres.
 
Aproximativ 500 de joburi noi pentru străinătate au fost postate în ultima lună, ţările în care s-au căutat cei mai mulţi candidaţi fiind Grecia, Spania, Franţa şi Italia. Pentru aceste locuri de muncă, au fost înregistrate aproape 1.500 de aplicări, românii fiind, totuşi, interesaţi, pe lângă aceste ţări, şi de ofertele de muncă în HoReCa din Marea Britanie, Germania şi Olanda. În ceea ce priveşte opţiunile pe care le au în ţară, cele mai multe aparţin angajatorilor din Capitală (jumătate din numărul total). Urmează Constanţa, Braşov, Galaţi, Cluj-Napoca şi Timişoara.
 
70% din numărul total de aplicări vine din partea candidaţilor entry-level, cu 0-2 ani de experienţă. Sunt urmaţi cu cei care au nivel mediu de experienţă (2-5 ani) şi cei fără experienţă. Specialiştii şi managerii au fost candidaţii cu cele mai puţine aplicări pentru acest domeniu.
 
„Din acest punct de vedere, nu este nicio surpriză. Vorbim despre un sector care caută şi pe care îl caută în special cei tineri şi foarte tineri, mai ales atunci când vorbim de angajările din timpul verii", a adăugat Bogdan Badea.
 
În acest moment, peste 33.000 de locuri de muncă pentru Romania şi străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro. Pentru acestea sunt înregistrate, lunar, între 1,1 şi 1,5 milioane de aplicări de la peste 120.000 de aplicanţi care îşi caută activ un loc de muncă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările