Plan nou pentru salvarea Tarom. Ce măsuri vor fi luate pentru a aduce compania pe linia de plutire

Plan nou pentru salvarea Tarom. Ce măsuri vor fi luate pentru a aduce compania pe linia de plutire

Foto: Shutterstock

Guvernul se pregăteşte să acorde TAROM un nou ajutor de stat pentru finanţarea măsurilor prevăzute în planul de restructurare, în contextul în care ajutorul dat anul trecut a acoperit doar o parte din pierderile cauzate de pandemie şi nu a adus compania pe linia de plutire.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonoanţă de Urgenţă prin care să acorde un ajutor de stat de restructurare companiei din subordine, aceasta fiind „singura soluţie pentru succesul restructurării TAROM şi rentabilizarea companiei pe termen mediu şi lung”, se precizează în documentul citat.
 
Astfel, Guvernul va completa legislaţia cu un nou articol care să prevadă posibilitatea acordării ajutorului de stat individual de restructurare sub formă de subvenţie de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, sub formă de garanţie de stat emisă în condiţiile legii şi/sau de împrumut. 
 
De asemenea, se crează cadrul legal pentru ca Guvernul să poată aproba, prin hotărâre, forma ajutorului de stat, valoarea acestuia şi condiţiile de acordare.
 
Totodată, se propune ca sumele achitate de la bugetul de stat pentru achiziţionarea de aeronave noi în cadrul măsurilor de restructurare şi nerecuperate, să se transforme la finele fiecărui an în capital şi să majoreze capitalul social deţinut de statul român la compania Tarom. 
 
Tot prin proiectul de act normativ se prevede posibilitatea finanţării de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a sumelor reprezentând valoarea pagubei, respectiv, a deficitului de lichiditate provocat companiei de evenimente extraordinare.
 
Pentru a asigura continuarea operării pe rutele interne şi externe în deplină siguranţă pentru pasageri, dar şi pentru a putea îmbunătăţi performanţa financiară a acestor rute şi implicit a redresa situaţia financiară precară a companiei în ansamblu, conducerea Companiei TAROM a iniţiat o serie de măsuri de înnoire a flotei încă din 2018, după cum urmează:
 
• achiziţionarea a 5 aeronave noi Boeing 737 MAX cu livrare în anul 2023, pentru care compania are nevoie de surse de finanţare pe termen scurt, pentru plata avansurilor;
 
• înlocuirea aeronavelor vechi tip ATR.
 
În data de 03.11.2020 Guvernul României a aprobat Memorandumul nr.40090/06.10.2020 care prevede parcurgerea unor etape legale în vederea aprobării unui ajutor de stat, în valoare de  până la 923,63 mil lei (aproximativ 190,8 mil EUR) ajutor acordat sub formă de grant (ajutor de stat nerambursabil) pentru o perioadă de 5 ani.
 
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, spunea la începutul lunii iunie că Tarom ar urma să primească un ajutor de stat de 150-200 de milioane de euro, injecţie de capital care trebuie aprobată de Comisia Europeană.

Ajutorul primit de TAROM

 
Până în prezent, TAROM a beneficiat de un ajutor de salvare, sub forma unui împrumut de Trezorerie în valoare de aproximativ 176 milioane lei (36,7 milioane euro), care ar fi trebuit să acopere necesarul de lichidităţi al companiei pentru perioada martie – august 2020, asigurând funcţionarea normală a companiei până la implementarea unui program de restructurare, se arată în expunerea de motive.
 
„Criza generată în transportul aerian de către pandemia COVID-19 a complicat însă situaţia financiară a TAROM, ajutorul de salvare fiind utilizat în special pentru acoperirea pierderilor generate de pandemie, fără a reuşi să echilibreze fluxul de numerar, aşa cum era prevăzut în planul de lichidităţi pentru perioada martie – august 2020, prezentat la autorizarea ajutorului de salvare”, se mai arată în documentele MT.
 
TAROM a iniţiat apoi demersurile pentru obţinerea unui nou ajutor, care să acopere pierderile estimate la finalul lui 2020 de aproape 65 de milioane de euro. Comisia Europeană a aprobat doar compensarea pierderilor pentru perioada 16 martie-30 iunie, în valoare de 19,3 milioane de euro.
 
„Având în vedere că pandemia COVID-19 a afectat în mod semnificativ sectorul transporturilor aeriene şi după 30 iunie 2020, Compania TAROM intenţionează să solicite, în temeiul art. 102 alin. (2) lit. b) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, un nou ajutor de stat pentru acoperirea pierderilor generate de această pandemie până la sfârşitul anului 2020, ajutor care va fi dedus, în situaţia autorizării de către Comisia Europeană, din ajutorul de restructurare”, se mai arată în expunerea de motive.
 
Planul de redresare al Tarom prevede că operatorul aerian naţional va reveni pe profit în 2024-2025 şi va avea aproximativ 1.000 de angajaţi.
 
„Avem un plan bun, pe care l-am discutat şi cu comisarul Vestager (n.r. vicepreşedintă executivă CE, comisar european O Europă pregătită pentru era digitală) de uniformizare a flotei, de plecări voluntare şi restructurare internă… Execuţia nu e încă la nivelul care să mă mulţumească. Fără o injecţie de capital la Tarom, în jur de 150-200 de milioane de euro… Pentru aceşti bani Tarom se angajează să redevină o companie suplă, cu aproximativ 1.000 de angajaţi, profitabilă din 2024-2025, pentru prima dată după enorm de mulţi ani. În perioada pandemiei, statele europene au investit 30 de miliarde de euro în companiile lor”, a precizat ministrul Drulă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările