Părinţii, principala sursă de venit a tinerilor din Generaţia Z

Părinţii, principala sursă de venit a tinerilor din Generaţia Z

Foto: shutterstock

Circa 70% dintre tinerii din Generaţia Z primesc cea mai mare parte a banilor de la părinţi, arată un sondaj implementat la nivelul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit sursei citate, majoritatea tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani visează să devină antreprenori, iar principala motivaţie pentru această decizie o reprezintă programul flexibil şi lipsa unui şef.
 
De asemenea, în contextul acestei categorii de tineri, printre cele mai importante aspiraţii au fost nominalizate: independenţa financiară – în cazul a 71% dintre participanţii la studiu, sănătatea (63,2%) şi reuşita în carieră (60%), transmite Agerpres.
 
La capitolul cheltuieli, 89% dintre tinerii intervievaţi au menţionat că cea mai mare parte a acestora sunt pentru mâncare. De asemenea, în topul cheltuielilor se află hainele şi divertismentul.
 
În plus, nevoia de a fi parte dintr-un mediu în care să se poată exprima liber şi întemeierea unei familii sunt alte deziderate ale celor chestionaţi.
 
În cadrul sondajului, întrebaţi care sunt lucrurile care le lipsesc cel mai mult în prezent, doar 20% dintre tineri au răspuns că au tot ceea ce au nevoie, în timp ce 22% au menţionat timpul liber ca cea mai mare lacună în programul actual, iar 10% au reclamat insuficienţa banilor raportat la nevoile lor.
 
Chestionaţi cu privire la modalitatea şi preferinţele de socializare, 83% dintre tineri au declarat că preferă mediul offline, dar cu toate acestea, din diferite considerente, tot canalele online rămân cele mai utilizate. Astfel, 91,2% au indicat Instagram ca platformă principală de socializare, iar 67,7% Whatsapp.
 
La nivel general, 85% dintre tinerii din Generaţia Z au declarat că vor devină antreprenori, unul dintre motive fiind programul flexibil şi lipsa unui şef.
 
Acest studiu a fost efectuat în perioada mai – iunie 2021, în parteneriat cu agenţia de comunicare şi relaţii publice, United Media Corporation, şi a inclus 171 de respondenţi, tineri aparţinând generaţiei Z, studenţi înscrişi în grupul-ţintă al proiectului, din cadrul ASE şi nu numai, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani.
 
În acest sens, ASE din Bucureşti derulează, în perioada 22 septembrie 2020 – 21 septembrie 2022, proiectul
„Practică inteligent dezvoltarea ta”, co-finanţat prin Programul Operaţional Capitalul Uman, 2014 – 2020; Axa prioritară 6 – Educaţie şi competenţe. Obiectivul general al proiectului îl constituie facilitarea tranziţiei studenţilor de la şcoală la viaţa activă prin furnizarea unui pachet integrat de servicii de orientare şi consiliere în carieră, coaching, învăţare practică şi organizarea unor stagii de practică la potenţiali angajatori, în vederea dobândirii de competenţe şi a învăţării pe tot parcursul vieţii.
 
Potrivit unui studiu realizat de Mastercard, pentru această generaţie digitală, comerţul electronic este un mediu natural – 74% cumpără online cel puţin o dată pe lună, în principal, îmbrăcăminte (55%) şi alimente (35%) sau pentru comenzi în şi de la restaurante sau baruri (32%), precum şi pentru plata utilităţilor (31%). În acelaşi timp, aceştia sunt cumpărători care alocă atenţie preţurilor şi iubitori de promoţii. 66% caută întotdeauna mai multe informaţii despre un produs, accesând mai multe surse, înainte de a cumpăra, iar 69% verifică dacă produsul dorit este disponibil oriunde altundeva la promoţie.
 
Atunci când cumpără online, Gen Z preferă plăţile digitale. Însă, deşi vorbim despre o generaţie digital-first, 52% dintre aceştia aleg să achite comanda la livrare, următoarele metode preferate fiind plata cu cardul de debit sau de credit (27%).
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările