Orban: Pârâcioşii fac rău României prin blocarea procesului de absorbţie. Nu vom face publice proiectele de OUG. E o temă prea delicată VIDEO

Orban: Pârâcioşii fac rău României prin blocarea procesului de absorbţie. Nu vom face publice proiectele de OUG. E o temă prea delicată VIDEO

Ludovic Orban (S) si Ioan Marcel Bolos FOTO Mediafax

Premierul Ludovic Orban i-a spus ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, că a decis să nu publice proiectele de OUG pe care le-a prezentat înaintea şedinţei de Guvern, pentru că reprezintă o temă prea delicată, din cauza pârâcioşilor care împiedică absorbţia fondurilor europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Domnul ministru Boloş, am luat decizia de a nu publica ordonanţele de urgenţă pe care le-aţi înaintat în şedinţa de guvern. Tema este mult prea delicată, deja pârâcioşii care fac rău României prin blocarea procesului de absorbţie deja au început să trimită tot felul de pâre, tema e mult prea delicată fiind vorba de fonduri europene nu avem voie să fragilizăm sub nicio formă procedurile pe care le-am gândit şi planul de măsuri astfel încât ele să fie obiectul unor acte normative care să fie discutabile şi contestabile. 
 
Din acest motiv vă solicit pe fiecare dintre măsuri să pregătiţi soluţii de reglementare, acolo unde este nevoie de de lege pregătiţi proiect de lege şi înaintăm proiectele de lege prin intermediul grupurilor parlamentare, iar acolo unde nu este nevoie de lege ştiu foarte bine că lansarea programului de extindere a distribuţiei de gaze, cel puţin pe exerciţiul financiar actual se poate realiza şi din acte normative care să nu aibă forţa unei legi, prin acţiuni sau ordine de ministru şi peste tot unde puteţi reglementa prin HG sau prin ordin de ministru să procedaţi în consecinţă, iar pentru ceea ce necesită reglementări cu caracter de lege pregătiţi un proiect de lege pe care să-l înaintăm în Parlament”, i-a spus premierul ministrului Fondurilor Europene.
 
În ultima şedinţă înaintea demiterii, Guvernul Orban a adoptat mai multe ordonanţe referitoare la fondurile europene - OUG privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor fazate finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, OUG privind unele măsuri pentru asigurarea descentralizării managementului Fondurilor Europene structurale şi de investiţii, la nivel regional, OUG privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri structurale în vederea evitării riscului de decomitere pentru anul 2020, precum şi de modificare şi completare a unor acte normative, OUG privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile pentru perioada de programare 2021-2027 - precum şi o OUG privind instituirea Programului naţional de introducere a gazelor naturale în localităţile încălzite cu combustibil solid.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: