O companie aeriană foarte folosită de români, în topul celor mai proaste din lume

O companie aeriană foarte folosită de români, în topul celor mai proaste din lume

Deşi are cele mai mici tarife la biletele de avion, mâncarea proastă şi scaunele incomode au reuşit să claseze această companie, pentru al şaselea an la rând, în fruntea celor mai proaste companii aeriene, scrie The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ryanair a fost clasificată drept cea mai proastă companie aeriană pentru al şaselea an consecutiv de către compania realizatoare de sondaje „Which?”, aceasta subliniind că transportatorul aeriană continuă să păcălească pasagerii cu costuri ascunse.

Pasagerii au acordat Ryanair cel mai mic scor posibil pentru îmbarcare, confortul scaunelor, mâncare şi băutură, dar şi pentru mediul din cabină, potrivit sondajului anual privind companiile aeriene ce transportă pe distanţe scurte.

Sondajul mai arată că Ryanair, care transportă mai mulţi pasageri decât orice altă companie aeriană din Europa, este şi acum compania aeriană cu care majoritatea consumatorilor refuză să mai zboare. Dintre cei care şi-au exprimat preferinţele, 70% au declarat că nu vor folosi Ryanair.

Cu toate acestea, Ryanair a respins ancheta ca fiind „nereprezentativă şi lipsită de valoare”.

Sondajul sugerează că încercările Ryanair de a-şi convinge publicul că este o companie aeriană mai bună încă nu au avut succes, în timp ce refuzul de a plăti compensaţii pasagerilor afectaţi de greve i-a atins din nou reputaţia.

În timp ce Ryanair susţine că schimbările aduse regulamentului privind bagajele au făcut călătoriile mai ieftine pentru mulţi, taxele sale pentru locuri şi pentru bagajele de cabină împing tarifele mai sus decât cele ale rivalilor.

Compania aeriană a obţinut anul trecut 1,75 miliarde de lire sterline din venituri auxiliare sau din venituri extra, reprezentând 28% din veniturile totale.

Locurile alese pot costa până la 40 de lire per pasager într-o călătorie dus-întors, în timp ce un bagaj de cabină cu roţi costă un 12 - 16 lire sterline în plus, după modificarea de anul trecut a regulilor privind bagajele.

Wizz Air, în topul companiilor proaste

Şi Wizz Air, compania ungurească des folosită de români, a obţinut un scor prost. Wizz Air împarte o evaluare de două stele pentru serviciul clienţi cu Ryanair, potrivit sondajului.

Însă în timp ce Ryanair a primit un scor de 40% din partea clienţilor, Wizz Air stă mai bine, cu un scor de 54%.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: